Pânză de păianjen

Am citit cu enutziasm această carte superbă în urmă cu câteva luni.

Încă din primele pagini am simţit emoţia puternică a autoarei. M-am regăsit chiar de câteva ori în paginile pătate de vreme şi în şirurile lungi de cuvinte venite din suflet. Am descoperit treptat cât de înselătoare pot fi aparenţele, câte vise şi speranţe poate avea cineva, cât dor se poate ascunde în suflet şi câte sacrificii face o mamă pentru binele copiilor săi.

Diana, o fată frumoasă, tânără, inteligentă, o fată cu un suflet crud şi frumos, cu un copil vesel şi naiv ascuns în el, îşi lasă povestea în mâinile Ilincăi, o prietenă din copilărie.

O fată săracă ce-şi dorea să-şi termine studiile.

O fată care ştie că poate şi că merită să trăiască altfel.

Se mutau dintr-o casă în alta, din cauza sărăciei, de fiecare dată, condiţiile fiind mai proaste. Aparent, ai putea spune că nu avea un loc al ei, dar ea era strâns legată de unul.

Pentru Diana, liniştea şi albastrul mării era totul. Era locul ei de suflet. Era „acasă” al ei. O vară fără a sauta cerul, fără a se pierde în valurile năzdrăvane ale mării, fără a o privi în linişte de pe nisipul cald, era o vară pierdută. Îşi încărca sufletul cu energie şi speranţă. Îşi trata nostalgia şi arunca problemele pe fundul mării. Îşi lăsa acolo şi visele ce i-au rămas mici. Lăsa şi pleca cu noi bucăţi din ea, din mare, din frumuseţea ei şi a oamenilor ce o admirau ca şi ea, în tăcere.

paing

„Vezi, aşa îmi închipui viaţa, ca o pânză de păianjen imensă, cenuşie, lipicioasă, în care omul se zbate ca o muscă. Undeva păzeşte carnivorul: păianjenul..”

“Te găsesc atât de schimbată încât îmi este teamă să nu te înşel pe tine cu tine. “

“O coincidenţă, privită din afară, nu e decât “curioasă”; trăită, e năucitoare, te îngheaţă.”

“Oamenii sunt chinuiţi de nelinişti, de îndoieli, de întrebări fără răspuns. Pentru oricine realitatea poate fi şi altfel, adevărul poate fi altul. Toate aceste îndoieli sunt ca microbii din organism, care pot lupta cu cei care îi atacă din afară. “

“Dacă joci la loterie, poţi să câştigi sau să pierzi. Dar dacă nu joci… Mi se pare că ai atât de puţin acum, că nu ai ce pierde jucând. Deci, trebuie să încerci!”

„Tu ştii cum sună plânsul atunci când nu-l ascultă decât lucrurile din casă, pereţii?”

“Din zâmbetul ei vesel, zglobiu, nu mai rămânea decât o fărâmă, foarte tristă.”

A look back…

Arunc o ultimă şi infinită privire în trecut…

Anul 2014 a fost un an greu,prea greu,plin;a fost un an dur.A fost anul în care am evoluat ca om,suflet,copil,m-am înălţat mândră pe culmile succesului,dar am coborât rapid de la înălţime,mi-am dezvoltat pasiunea pentru scris şi citit,am ţinut două jurnale,dar in păcate nu am avut puterea de a le termina,am zăcut mult timp ca o jucărie stricată în colţul meu pătat de lacrimi,mi-am conturat graniţele propriei lumi imaginare,am rupt,am pierdut,am creat noi legături cu alţi oameni şi le-am întărit pe cele vechi,am privit cerul frumos şi am numărat stelele,am şuşotit cu luna,am şlefuit la formarea omului care sunt azi,am dat fiecare pagină a cărţii vieţii,am umplut sufletul de zâmbete şi stele alături de oamenii dragi mie fără de care nu-mi imaginez lumea;ştiu  că i-am dezamăgit enorm şi sper să mă poată ierta cândva şi să mă privească la fel ca înainte,am conturat principii frumoase pe care le-am încălcat mai târziu,i-am făcut promisiuni pline de speranţă sufletului meu,dar le-am pierdut într-un moment de neatenţie,am învăţat lecţii noi despre viaţă şi oameni şi am umplut cufere întregi cu vise şi amintiri frumoase,oameni şi promisiuni,cuvinte,cântece,emoţii,locuri,fotografii şi mii de fluturi.

happy-new-year-goodbye-2014-hd-wallpaper

Dar mă întorc aici,în lumina prezentului…

Unde sunt înconjurată de suflete minunate ce-mi luminează cerul şi sufletul.De la ei primesc zilnic doze mari de fericire. Nimic nu se compară cu îmbrăţişarea strânsă şi călduroasă a mamei,cu pupicii ei drăgăstoşi,cu vocea ei caldă şi ochii strălucitori.Ştiu că am greşit,încă greşesc,că am dezamăgit-o,că am supărat-o şi că nu mă comport cum şi-ar dori şi ar merita,dar vreau să învăţ.

Învăţ din prorpiile greşeli.

Ador momentele de linişte,când soarele pătrunde încetişor în casă şi în suflet,când împărţim în tăcere zâmbete şi speranţe,când în ciuda problemelor suntem aceiaşi familie unită.Sunt extrem de norocoasă cu ei şi sper ca într-o zi să pot învăţa să-i apreciez şi să-i fac mândri de mine. 🙂

Îmi doresc multe,pentru mine,pentru ei,pentru noi.Vreau fericire şi împlinire,vreau ca norii negri de tristeţe,problemele,visele ce mi-au rămas mici,furtunile, să se risipească în întunericul nopţii.

„Omul este o scânteie prinsă între două umbre:umbra celui ce este si umbra celui care a fost cândva.”

Cel care mă aşteaptă

Parinoush Saniee ne prezintă destinul crunt al micuţei Masumeh. Romanul se desfăşoară pe teritoriul Iranului, cu puţin înainte de marea revoluţie iraniană, în limita legilor religiei musulmane.

Un roman în care fericirea, dragostea şi libertatea îşi poartă cu hotărâre destinul, Cel care mă aşteaptă a fost iniţial interzis în Iran, având apoi, de la prima publicare, peste 20 de ediţii.

Visul tinerei fete era de a studia, de a merge mai departe şi a-şi obţine o diplomă. A fost susţinută mereu de tatăl ei, apărătorul şi sprijinul  în luptele şi certurile cu fraţii ei mai mari.Mutată de la Qum la Teheran, un oraş mai liber din punct de vedere al religiei, Masum face câteva mici schimbări.Susţinută mereu de prietena ei cea mai bună, Parvaneh, Masum se transformă într-o adevărată adolescentă. Drumul spre şcoală devine cel mai emoţionant şi mult-aşteptat moment, deoarece schimba subtil câteva priviri cu tânărul Saeid, care lucra în farmacia de pe colţ. Schimburile de priviri nevinovate şi câteva scrisori de amor au dus la maltratarea ei de cruzii săi fraţi, la dispreţul mamei şi la dezamăgirea tatălui. Cu ajutorul bunei vecine,Parvin,familia o căsătoreşte pe Masum cu un bărbat „bun”.

Hamid era un bărbat cult, cu o situaţie financiară în limite normale, dar cu un secret întunecat. Era un membru activ într-un grup de răzvrătiţi politic. Răzvrătirea înflăcărată a fost cea care i-a semnat moartea, după ce ispăşise o pedeapsă cu închisoarea, lăsând-o pe tânăra femeie să se descurce cu trei copii. Îşi pierde şi ultimul sprijin, mult iubitul său tată, îşi pierde socrii şi dreptul unei case. Însă toate aceste lucruri nu o împiedică să triumfeze şi să le ofere un viior strălucit copiilor:

Siamak, copilul nervos, agresiv, care îl va idolariza mereu pe tatăl lor.

Masuud, un copil sensibil, talentat, dependent de iubire.

Shirin, o fetiţă adorabilă, veselă, frumoasă, crescută cu atenţie şi griiă in partea tuturor.

Masum luptă mereu, renunţând la visele ei din copilărie. Este o mamă care a făcut o grămadă de sacrificii penru copiii ei. Îl trimite pe Siamak în Germania la vechea ei prietenă pentru a-l scăpa de povara serviciului militar, dar nu reuşeşte acelaşi lucru şi cu celălat fiu, care se pierde în război. Sufletul de mamă a purtat-o pe front,unde fiul ei era clasificat pe lista „dispăruţilor”.

Duce o luptă interioară, se pierde în discuţiile cu Dumnezeu şi cade într-o depresie urâtă. Din fericire, rugăciunile i-au fost ascultate, iar Masuud se întoarce acasă, după multe luni de prizonierat. Fericirea şi liniştea îşi fac loc în casa şi sufletul lui Masum pentru puţină vreme, însă. Fiecare îşi construieşte un viitor, lăsând-o pe Masumeh singură şi nefericită.

35 de ani au durat până când cei doi tineri îndrăgostiţi şi-au mai întâlnit odată privirea.

A fost o simplă zi de vară când vestea acesta i-a încălzit sufletul şi zâmbetul femeii. S-a văzut din nou, tânără şi îndrăgostită, doar că nici acum nu era liberă.

„Ceea ce ni se cuvine fiecăruia dintre noi e deja stabilit şi, nici dacă ar cădea cerul pe pământ, nu s-ar schimba nimic.”

Se pare că destinul tinerei fete visătoare, al mamei devotate şi al femeii de 53 de ani este de a trăi singură, în nelinişte şi nefericire. În trecut, fraţii ei au fost cei care i-au interzis să iubească, iar acum, după atâtea schimbări şi sacrificii, proprii ei copii sunt cei care decid pentru ea. Încă odată, în numele onoarei familiei, Masum este nevoită să refuze această oportunitate. Să fie soţia omului pe care l-a aşteptat 35 de ani.

Ştiu, pentru mine va fi ca şi cum aş muri pentru a doua oară. Dar lucrul cel mai trist e că-mi face mai rău să ştiu că acum, ca şi atunci, au fost oameni dragi mie, persoanele de care sunt cel mai legată, care m-au făcut să sufăr şi mi-au ucis spiritul.”

Dar iubirea şi respectul copiilor ei au cântărit mai mult decât  propria fericire.

Imag038

La mulţi ani, suflet minunat!

Îţi doresc toată fericirea şi împlinirea de care sufletul tău cald are nevoie! Să fii mereu iubită şi apreciată pentru felul tău frumos de a fi, numai al tău.

Îţi mulţumesc din tot sufletul că mi-ai dat ocazia să te cunosc, să-ţi explorez nestingherită sufletul şi să-ţi cunosc povestea din spatele ochilor strălucitori.

Eşti un om minunat, cu un suflet atât de frumos desenat, un om plin de vise şi de principii, un om plin de amintiri magice clădite numai cu oameni la fel de frumoşi ca tine, un om încărcat de seninătate şi  poftă de viaţă, un om plămădit din bunătate şi frumuseţe sufletească fără margini, un om pe care viaţa l-a supus la sute de teste, dar pe care le-a trecut de fiecare dată cu capul sus, un om plin de râsete senine şi zâmbete calde, un om care pune problemele şi nevoile lui pe locul doi, un om aparent simplu, dar atât de special.

În viaţă nu contează unde te afli, ci pe cine ai alături.

Tu, om drag, mi-ai fost alături de atâtea ori că am pierdut numărătoarea. Mi-ai încălzit mereu sufletul cu un zâmbet senin şi o îmbrăţişare caldă, mi-ai şoptit mereu că va fi bine, că cerul meu nu va rămâne pe veci atât de gol şi întunecat.

Au fost emoţiile primei zile în care ne-am şoptit timide numele ce ne-au construit drumul de azi. M-ai ajutat să supravieţuiesc în jungla asta sălbatică de suflete. Mi-ai alungat temerile viitorului meu cu privirea ta caldă şi mi-ai redat puţin din încrederea pierdută.

La fel ca şi mine, ai un suflet plin de aroma fină a copilăriei. Am zâmbit, am cântat, am râs, am plâns, am visat, am făcut fotografii şi am umplut cufere întregi cu amintiri de neuitat. Se spune că prietenul adevărat este un mit, la fel ca Moş Crăciun.

Ştii cel mai bine că nu mai cred în prietenie adevărată. Ceea ce am cu tine nu se poate defini aşa. Legătura dintre sufletele este ţesută cu un fir puternic, ce nu poate fi rupt, tăiat sau fisurat. Indiferent unde ne va purta drumul sorţii, ştiu că legătura aceea va rămâne la fel de vie ca acum.

Îţi mulţumesc pentru fiecare zâmbet, pentru fiecare cuvânt încurăjător, pentru fiecare gând de mai bine, pentru fiecare vis şi amintire conturată, pentru fiecare moment în care mi-ai redat speranţa şi pofta de viaţă, pentru fiecare clipă când mi-ai luminat cerul, pentru fiecare sfat primit, pentru fiecare moment când mi-am aşezat  capul pe umărul tău, pentru dezacordul tău când am decazut, pentru fiecare secret păstrat.

Îmi pare extrem de rău că nu pot fi alături de tine într-un moment atât de important pentru tine, dar chiar dacă nu sunt acolo, eu sunt acolo. Şti că poţi conta mereu pe mine şi pe forţa mea de a te ajuta. De a-ţi reda zâmbetul şi strălucirea! Să fie multă fericire în casa sufletului!  Să-ţi păstrezi mereu sufletul de copil şi să nu încetezi să visezi.

Îţi doresc mult succes la toate provocările ce vor urma! Să le treci cu bine şi ca de obicei, cu, capul sus!

 

Un pas mic…o urmă adâncă

Deşi sunt abia la început, sufletul mi-e invadat de aroma caldă şi parfumată a împlinirii. După ce am bătut atâtea cărări încâlcite şi drumuri înfundate, sufletul îmi şopteşte că acesta este drumul meu, drumul bun  şi frumos colorat pe care l-am căutat disperată.

Sunt atât de fericită şi de mândră că am intrat în acestă minunată comunitate plină de oameni frumoşi, de suflete frumos conturate şi de mii de zâmbete senine. Sunt sigură că blogul va deveni curând „acasă” al meu. Locul în care sufletul şi copilul din mine îşi vor găsi liniştea mult dorită.

M-am descris aici timidă şi nepricepută, neştiind cum mai sunt de fapt. Sunt doar un om plin de vise, câteva principii (trebuie să conturez altele), de mormane de amintiri, un om sensibil, un om cu un port al sufletului aglomerat de vechile corăbii loiale, cu o mare şi un cer de un albastru cald şi liniştitor, un om dependent de  cer şi de pistruii nopţii, un om vrăjit de frumuseţea lunii, un om simplu, fără un talent anume, un om plin de regrete, de greşeli şi cu riscul de a mă repeta, un om iubitor de frumos.

Recunosc acum, în misterul nopţii, că îmi pare rău pentru toate greşelile făcute; îmi pare rău că i-am lăsat pe unii să mă trântească violent de pe piedestalul pe care mă urcasem cu multă trudă şi răbdare, că i-am lăsat să-mi murdăreasca sufletul cu nămol uscat.

Acum, după legile destinului, plătesc un preţ mare pentru tot răul adus. Erau convinşi că soarta le va zâmbi în continuare, că fericirea va rămâne mult timp în pragul uşii lor, că cerul lor va fi plin de stele strălucitoare.

Rău cu rău se plăteşte.

Mă simt vinovată; totuşi răul altuia îmi surâde,iar eu nu sunt o persoană rea, plămădită cu ură şi avidă după răzbunare. Nu mă recunosc momentan.

I-am iertat până la urmă, dar nu voi uita vreodată amintirile negre şi lacrimile dure care mi-au zgâriat obrajii. De acum, cărările noastre nu se vor mai intersecta, iar privirile nu ni se vor mai întâlni.

La fel cum păstrez amintirile negre, am un cufăr mare şi frumos unde adăpostesc amintirile frumoase şi magice pe care le-am construit cu ei, milioanele de fluturi şi de cuvinte magice.

Regrete am, bineînţeles, dar  probabil la fel ca orice om mi-aş fi dorit  să fie mai mult, mai frumos şi mai intens.

Dar bănuiesc că a fost doar începutul a ce va urma. A fost ploaia ce ascundea curcubeul jucăuş. 🙂10173611_696284727096440_5940656791383061172_n

Un drum nepavat

I-am promis sufletului meu într-un moment de prăbuşire că îi voi găsi un loc magic; un loc plin de liniştea tandră a mării, de albastrul cenuşiu al cerului, de şoapta caldă a vântului. Oricât de mult mi-am dorit să-mi respect promisiunea, recunosc cu regret că nu am reuşit, ba chiar piedusem şi ultimul fir subţire de speranţă în căutările mele disperate după o gură de aer proaspăt. Probabil nu am căutat unde trebuia.

Cândva, pe un drum pustiu unde mi-am odihnit respiraţia greoaie, am găsit o urmă a speranţei. Ea e cea care mă îndeamnă acum să păşesc pe drumul acesta nou. Am părăsit drumuri greşite pe ale căror cărări încâlcite mă rătăcisem. M-am înşelat enorm când îi spuneam sufletului că am găsit în sfârşit cheia spre fericire. Mă îndreptasem spre o groapă adâncă din care nu mai puteam ieşi singură. Mă pierdusem şi nu mai voiam să fiu salvată. Am renunţat uşor la tot ce am fost, tot ce voiam să fiu şi m-am dezamăgit amar. Pe mine, dar mai ales pe oamenii dragi fără de care nu-mi imaginez lumea. Ei m-au ajutat şi mi-au deschis ochii. Abia atunci am realizat ce am făcut. Cât de mult le-am rupt sufletul. Le mulţumesc că m-au salvat înainte de a mă prăbuşi şi le mai cer odată iertare. Sper să mă poată privi la fel ca înainte.

Mă schimb pe zi ce trece, dar bănuiesc că asta e o etapă din maturizarea mea, din formarea mea ca om. Uneori nu mă recunosc nici eu. Privesc cu uimire la reflexia necunoscutei din oglinda mare şi veche şi mă întreb cum voi fi peste o zi, o săptămână, o lună. Cum mă voi simţi şi ce gânduri voi nutri. Dar toate acestea fac parte din misterul zilei de mâine, al persoanei şi al copilului care învaţă să trăiască.

Îmi voi purta paşii pe acest drum. Îmi voi pune încrederea în acest loc nou plin de mine şi de oamenii dragi care mi-au adus cândva o emoţie, un gând, o amintiri frumoasă, tristă, de neuitat, un vis frumos.  Oricum, indiferent ce drum aş străbate paşii mei vor rămâne întipăriţi acolo. În nisipul cald al timpului. 🙂