Am numit mare, un lac artificial

Nu-ţi ajunge o viaţă să cunoşti sufletul unui om, darămite câţiva ani; mai ales dacă straturi întregi de secrete le ascund chipul şi sufletul..

Era decembrie; decembrie 2014…

Se plimba singură prin întunericul serii. Strada era vag luminată de jucăuşele  luminiţe de Crăciun ce împodobeau vesele fiecare stâlp, fiecare casă, fiecare clădire, chiar şi câţiva copăcei îndrăzneţi. Privea vrăjită jocul luminiţelor colorate:

Verde..Albastru..Roşu…Verde..Albastru..Roşu..Verde..Albastru..Roşu..

S-a uitat apoi pentru prima dată în acea seară la cerul presărat de câteva stele luminoase şi i-a zâmbit cald. Se împrietenise în ultima vreme cu el, încât să-şi stabilească o regulă din a-l saluta. Odată strânsă legătura dintre ei, ea ştia că-i va recunoaşte mereu mirosul liniştitor, ştia că nu o va putea dezamăgi. Pe atunci, ca şi acum, avea câţiva oameni dragi alături, suflete minunate pe care le-a considerat prietenii ei adevăraţi. Deşi era singură pe stradă, parcă putea vedea firele subţiri care le creau legăturile. Ştia, de fapt era sigură că vor rămâne aşa, că vor face şi mai multe amintiri pentru cuferele goale şi prăfuite, parcă simţea mirosul fin al zâmbetelor, deja vedea conturul visurilor. Dar nu regretă nimic. Are cufere întregi pline de amintiri şi vise, cântece şi fotografii, cărţi, cuvinte, cadouri şi secrete. Are amintirea fiecărui moment de euforie, de dor, de tristeţe. Încă păstrează conturul primului vis şi amprenta primului zâmbet..

Dar acum este februarie; februarie 2015..Iar ea vrea să fie eroul din propria poveste, nu victima ei.

A profitat din plin de timpul liber pentru a-şi pune gândurile şi stările în ordine, pentru a-şi întări legăturile roase ale familiei. Dependenţa ei de oameni, frica de întuneric şi de singurătate au făcut-o atât de slabă în faţa lor. A renunţat la multe părţi din ea, doar pentru a nu răni alte suflete.

Dar nu vedea că rupea din al ei..pentru ei .

Acum se bucură de asta. Simte gusul cald al împlinirii, dar şi gusul amar al dezamăgirii. Până la urmă fiecare legătură se rupe.. mai devreme sau mai târziu. Dar sufletul i se va reface înapoi. Vor veni alţi oameni cu bucăţele lipsă .Le vor lipi cu visuri şi promisiuni. Bucăţică cu bucăţică. Pâna va deveni din nou întreg. Dar îi place, e foarte mândră de sufletul ei; fiecare persoană care a plecat, a plecat cu o mică parte din ea, ceea ce nu poate fi mai frumos sau liniştitor. Că ai lăsat o urmă din tine în sufletul cuiva..

Poate s-a schimbat mult,dar sufletul ei a rămas la fel..

303670_433475963358131_1432494042_n

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s