Dragostea în vremea holerei.

Cât de mult timp îţi poţi aştepta persoana iubită? Cât de arzătoare vor deveni sentimentele?

Florentino Ariza ne arată cât de frumoasă şi puternică poate fi o iubire in tinereţe. Era el, bietul tânăr telegrafist, care aştepta timid sub migdalii parfumaţi apariţia tinerei Fermina Daza, o fată frumoasă, inteligentă, timidă şi misterioasă. O aştepta cu nerăbdare în fiecare zi, pe aceiaşi bancă umedă, sub aceiaşi migdali, cu o carte pe care doar se prefăcea c-o citeşte. O zărea deseori, de fiecare dată când inima i-o cerea. I-a scris scris mormane de scrisori de dragoste, declarându-şi admiraţia şi bunele intenţii. Au schimbat nenumărate scrisori şi cadouri simple, dar semnificative. Îşi hrăneau sufletele înfometate cu amintiri şi speranţa unui viitor împreună.

Dar soarta a ales să-i despartă. Aflându-se de idila ei nevinovată, Fermina Daza este nevoită să se mute departe, în alt oraş. Departe de tânărul care o aştepta sub umbra migddalilor. Au găsit totuşi o cale de a coresponda în secret, pentru a hrăni văpaia tinerei iubiri. Reîntoarsă în oraş, oraşul lor, Fermina decide să stingă flacara iubirii adolescentine. I-a înapoiat toate cadourile cu rugămintea de a i se întoarce gestul.

Bucăţi din sufletul tânărului se desprinseseră din el, alergând către mare, unde cerul căzuse peste ele. Ajutat de unchiul său, acesta porneşte într-o călătorie care promitea schimbarea carierei. Însă iubirea pentru Fermina Daza şi oraşul lor cu migdalii parfumaţi l-au determinat să se întoarcă. A regăsit-o la braţul unui doctor bogat, însărcinată în şase luni. Din acel trist moment şi-a dorit cu ardoare moartea bărbatului care avea privilegiul de a dormi, noapte de noapte, în braţele acelei făpturi minunate. Deşi jurase că-şi va păstra virginitatea pentru ea, un episod spontan de pe corabie îi schimbă perspectiva. Aşa ajunge la uluitorul număr de 622 de relaţii însemnate în cele 25 de caiete prăfuite. Era extrem de discret, refuzând gândul ca unica lui dragoste să-i descopere infidelitatea.

Dar nici în casa familiei Urbino, lucrurile nu erau prea frumoase. Se certau mereu pe motive mărunte, uneori. Erau crăpături semnificative în căsnicia lor, mai ales după infidelitatea domnului Urbino. Moartea neaşteptată a acestuia şochează toată lumea.

Momentul pe care Florentino Ariza îl aşteptase, sosise, dar era prea târziu. Văuduva Fermina l-a izgonit rece.

Cum mai putea supravieţui o iubire la o aşa vârstă, o flacără ce nu mai fusese alimentată încă din tinereţe? Dar dragostea nu moare niciodată. Dragostea e prezentă la toate vârstele. Pe dragoste nu se depune praful..

După 132 de scrisori fără răspuns, vizite săptămânale şi o revelaţie a morţii, Florentino Ariza, un om trecut peste 70 de ani, cu aceleaşi haine vechi şi aceaşi pălărie funebră, director C.F.C. acum, a trăit toate momentele pe care le-a aşteptat cu ardoare 50 de ani, 9 luni şi 4 zile.

Au pornit timizi într-o călătorie cu vaporul, pe valurile spumoase ale mării infinite, în căutarea locului magic în care apune soarele, supravegheaţi de cerul vesel, mândru de iubirea lor. Episodul iubirii se derula încet, îmbătându-i cu fericire, împlinire şi o uşoară nostalgie..

S-au ţinut de mână ca în tinereţe, şi-au şoptit cuvinte dragi, frumoase, s-au iubit în tăcere în cabina vaporului purtat lin de vântul călduţ, parcă împrăştiind aroma migdalilor parfumaţi…

„Cu totul alta ar fi fost viaţa lor dacă ar fi înţeles la timp că e mai simplu să eviţi marile catastrofe matrimoniale decât mizeriile mărunte de fiecare zi. Până la urmă, au învăţat totuşi ceva împreună, şi anume, că înţelepciunea ne vine când nu mai avem ce face cu ea.”

„Ce păcat că mai sunt oameni care se sinucid din alte motive decât din dragoste.”

„Când ne moare cineva drag, ar trebui să piară o dată cu el toate lucrurile care i-au aparţinut.”

„(…) oamenii nu se nasc o dată pentru totdeauna în ziua când vin pe lume, viaţa obligându-i să se nască din nou, chiar de mai multe ori.”

„În chestia asta dragostea prea multă e la fel de rea ca lipsa de dragoste.”

“Era încă prea tânăr ca să știe că memoria inimii evită amintirile dezagreabile, exaltându‑le numai pe cele plăcute, artificiu grație căruia reușim să ne suportăm trecutul.”