Leapşa.Blogul pe care l-aş citi toată viaţa

Mă aflu în această comunitate frumoasa de puţin timp. Destul de puţin încât să nu cunosc acest joculeţ, dacă-l pot numi aşa. Dar sunt încântată de acestă minunată idee.
Am fost nominalizată la această leapşă, #LeapşaluiSarcasticu’, de către priviredecopil, unul dintre oamenii dragi mie.
Blogul pe care l-aş citi toată viaţa.Greu de zis.
Unele bloguri mi s-au lipit pur şi simplu de suflet. Ca un scai; un scai frumos, de la care am învăţat multe şi am creat legături.
Mi-a plăcut dn prima clipă priviredecopil, mai ales că am avut şansa de a cunoaşte omul din spatele acelor rânduri frumoase, venite din suflet. Am descoperit treptat magia şi emoţia blogului întrenoapteşizi şi am călătorit nestingherită printre poveştile Irinei Binder.
Acesta, IrinaBinder.com, este blogul pe care l-aş citit toată viaţa
.Nu am cuvinte să descriu impactul acestui blog asupra omului care am devenit.Cred că este de prisos să mai spun cât este de minunat,emoţionant şi motivaţional,ce om frumos este Irina şi cât e mult au cântărit cărţile ei pentru sufletul meu. 🙂

Anunțuri

Printre pete de cerneală amorţită

Am descoperit cu o uimire stângace un suflet frumos desenat, cu marginile zdrenţuite şi cu o suprafaţă uşor aspră de la praful stins al stelelor ce i-au părăsit pe rând cerul; un suflet cald, îmbibat de principii roase,de visuri măreţe, de milioane de emoţii zglobii, de sute de stele lucitoare, de cântecele vesele, de promisiuni arse, de îmbrăţişări strânse, de cuvinte şoptite sub mărturia lunii, de mii şi mii de fluturi, de o frumuseţe interioară fără margini.
Am cunoscut treptat sufleţelul ăsta zglobiu şi petecit, vegheat de un gardian obosit.I-am ascultat cu emoţie infinită povestioara umbrită de un dor mai vechi şi de o durere necicatrizată..Am îndemnat-o să lupte, să se regăsească şi să zâmbească, să-şi recunoască un drum şi să-l urmeze.Am sfătuit-o şi am încercat s-o învăţ câte ceva din ce şi eu am învăţat la rândul meu.
Nicio bătălie nu este uşoară.Niciun învingător nu a afirmat asta.Aşa că luptaţi! Luptaţi chiar dacă credeţi că nu mai aveţi nimic pentru că vă înşelaţi enorm.Vă aveţi pe voi, iar voi sunteţi cea mai preţioasă comoară.
Luptaţi chiar dacă sufletul urlă de durere! Luptaţi până la capăt!Sunteţi cu toţii nişte învingători,dar v-aţi rătăcit.Nu-i nimic. Căutaţi-vă! Adunaţi-vă armele şi ridicaţi-vă la luptă,soldaţi!
Aş îndrăzni să admit că m-am regăsit în câteva fragmente din povestea ei; mi-am recunoscut unele calităţi şi defecte din caracterul ei.Parcă mă priveam în oglindă în timp ce-i ascultam dorul. Dar am avut nevoie de asta.De mult timp îi doream să pot discuta cu cineva străin, care să-mi cunoască doar numele, nu şi povestea, un om cald, capabil să mă înţeleagă.Am avut ocazia de a adresa cuiva toate mormanele de cuvinte pe care eu însămi îmi doream să le aud.Am experimentat în sfârşit ce simţeau oamenii dragi mie care încercau să mă salveze.
Am vorbit cu mine.Eu, cea sănătoasă, am discutat cu mine, cea bolnavă, sub un alt suflet şi trup.
Asta a cântărit foarte mult la vindecarea mea. Ai fost un medicament bine-venit.
Mulţumesc! 🙂

Copilăria. Singurul paradis pierdut

copii.aleargaDe-aş putea da timpul înapoi! De-aş putea fi din nou un copilaş! Măcar pentru o zi…O singură zi… Este suficientă această nostalgie acrişoară ce-mi inundă sufletul? Vreau să-mi retrăiesc copilăria. Spuneţi-mi o cale sau un preţ! Mi-aş vinde până şi sufletul pentru a mă putea juca din nou alături de tovarăşii mei.

Să fac planuri alături de ei pentru a construi o scară suficient de mare pentru a putea închiria un norişor.Să fac din nou economie de bombone pentru a le da spiriduşului ce se ocupă cu aministrarea norilor.

De-aş putea să mă joc încă o dată de-a v-aţi ascunselea alături de ei! Să alerg fără oprire, să-mi pierd suflul doar de dragul titlului de câştigător. Să mă furişez în spatele fluturilor doar pentru a le mângâia frumuseţea.Vreau să fac parte din nou din acel grup ce plănuia să prindă ţânţari în pahare colorate, ce căuta gândăcei în toate ascunzişurile lor nămoloase, să vâneze locul în care apune soarele şi comoara de la capătul curcubeului. Vreau să mai cred că încă mai pot mănca brânză de pe Lună, că încă pot ajunge până la cer.

Am avut o copilărie extrem de frumoasă; bincuvântată de părinţi minunaţi şi de cei mai tari tovarăşi de joacă, plină de bucurii infinite şi de jocuri frumoase. Jocul meu preferat era, după cum noi l-am numit, „Învârtitul magic”. Regulile erau simple: ne alegeam un partener de încredere, ne prindeam strâns de mâini şi porneam.Ne mişcam precum un vârtej, unul dintre cele pe care le vedeam la TV în timp ce le povesteam părinţilor aventurile noastre. Cerul şi pământul ne erau alături, se învârteau şi ele, solidare, alături de noi. Mai frumos parcă era însă finalul, când epuizaţi, ne lăsam prinşi de iarba moale, în timp ce pământul şi cerul încercau să se oprească. Râsetele şi strigătele de învingători se auzeau de pe deluşul nostru. Vântul bătea încetişor, răcorindu-ne sufletul încins, iar florile dansau pe ritmul bătăilor inimioarelor noastre. 🙂

Azi, din păcate, mă privez de euforia inocentă a acestui joc. Eu am crescut. Prietenii mei au crescut. Cred că, odată cu creşterea noastră, legăturile prieteniei  atârnă încă în copacii de pe deluşul nostru.

Acum avem alte ocupaţii acum. Şcoală. Liceu. Examene. Blog. Iubiţi. Petreceri. Anturaje nepotrivite. Vicii.

Ne-am lăsat prinşi de tehnologie.. Gata. De azi nu mai cădem cu bicicleta, ne julim genunchii în capcanele tehnologiei. Laptopul devine prietenul nostru cel mai bun.El are acum grijă de noi, la fel cum noi avem grijă de el. Ne grăbim cu el imediat la curăţare laptop de praf şi aproape alergăm cu lacrimi în ochi la reparaţii laptop.Nu ne mai putem permite să pierdem şi ultimul prieten.

 

Scrisoare către mama

Dragă mamă,

aleg să-ţi urez un cald şi sincer „La mulţi ani!”, chiar aici, în locul meu special şi extrem de important. Dar nu-ţi face griji. Indiferent cât de mult tmp îmi petrec aici, blogul nu-ţi va lua niciodată locul; nu va deveni niciodată mai semnificativ decât tine. 🙂

Îmi aduc aminte cu drag de toate cadourile mici pe care ţi le confecţionam stângace, de toate poeziile şi cântecele bâlbâite, de milioanele de pupici drăgăstoşi şi îmbrăţişările călduroase. Din păcate, odată cu creşterea mea, acestea au scăzut considerabil, au dispărut chiar şi îmi pare extrem de rău pentru asta,dar promit să mă revanşez cândva. Promit că te voi face atât de mândră de mine încât să-mi poţi uita nenumăratele greşeli şi să mă poţi privi la fel ca înainte. Îţi promit că voi învăţa să-ţi demonstrez cât de mult însemni pentru mine şi că te voi aprecia pentru tot ceea ce eşti şi tot ceea ce faci pentru noi. Nici nu am cuvinte să îţi mulţumesc pentru asta.

Îţi mulţumesc pentru fiecare principu insuflat, pentru fiecare lecţie de viaţă, pentru fiecare poezioară şoptită, pentru fiecare cântecel fredonat, pentru fiecare lacrimă ştearsă, pentru fiecare rană alinată, pentru fiecare codiţă împletită, pentru fiecare ceartă uşoară, pentru fiecare dezacord în privinţa decăderii mele, pentru fiecare sfat dăruit, pentru fiecare cuvânt mustrător, pentru fiecare moment când m-ai salvat, de mine şi de oameni, pentru fiecare doză de putere, încredere, fericire, înţelegere, pentru fiecare zâmbet şi pentru fiecare chicotit.

Tu eşti fundaţia omului care am devenit. Şi pentru asta chiar nu am cum să-ţi mulţumesc.

Îmi pare rău! Dragă mamă, îmi pare atât de rău! Nu am ştiut să mă comport ca un copil exemplar, nu ca unul aşa cum sufletul tău frumos de mamă merita. Uneori nici măcar nu am încercat să fac asta. Nu m-am străduit îndeajuns. Acum mă menţin grijulie pe drumul cel bun pe care tu l-ai construit cu sârguinţă pentru mine.

Eşti un izvor infinit de putere şi înţelegere, de iertare şi de iubire. Eşti o mamă excepţională, o soţie şi o femeie minunată.

Voiam să-ţi scriu acest articol mai târziu, probabil de ziua ta, dar şi azi este ziua ta. Şi azi este o zi importantă. Oricum, tu te afli în spatele fiecărui articol de pe blogul meu.Tu eşti inspiraţia şi puterea mea.Tu ai creat acest loc frumos pentru mine,aşa cum numai o mamă ca tine poate să o facă. Probabil te vei întreba când vei citi, de ce am ales să scriu şi să public această scrisoare, în loc de a-ţi mărturisi totul. Ei bine, nici eu nu prea ştiu. Îmi este mai uşor să mă exprim în scris decât să rostesc cuvintele pe care le meriţi şi vrei să le auzi. Dar parcă emoţiile mi-au speriat inspiraţia. A ieşit o scrisoare stângace, nici pe jumătate aşa cum îmi imaginam, parcă nici nu a redat în întregime sentimentele mele. S-a trasformat într-un amalgam de regrete şi de promisiuni.

Sunt extrem de norocoasă să te am, chiar dacă nu am ştiut să te apreciez. Tu eşti stâlpul care susţine întreaga familie. Tu eşti fundaţia fiecărui membru al familiei. Tu eşti cea care a transformat aceşti pereţi în locul cald pe care îl numesc mândră „acasă” al meu. Tu ademeneşti soarele aici.

Ştiu că am greşit de prea multe ori şi că ţi-am rănit sufletul de mamă, dar alungăţi îndoielile şi ştergeţi lacrimile! Copilul tău se va ridica, doar ţi-a promis! 🙂

La mulţi ani, mamă!

10371979_822008967821642_2954208492289812125_n

Cu infinită dragoste,

copilaşul tău, Flori.