Printre pete de cerneală amorţită

Am descoperit cu o uimire stângace un suflet frumos desenat, cu marginile zdrenţuite şi cu o suprafaţă uşor aspră de la praful stins al stelelor ce i-au părăsit pe rând cerul; un suflet cald, îmbibat de principii roase,de visuri măreţe, de milioane de emoţii zglobii, de sute de stele lucitoare, de cântecele vesele, de promisiuni arse, de îmbrăţişări strânse, de cuvinte şoptite sub mărturia lunii, de mii şi mii de fluturi, de o frumuseţe interioară fără margini.
Am cunoscut treptat sufleţelul ăsta zglobiu şi petecit, vegheat de un gardian obosit.I-am ascultat cu emoţie infinită povestioara umbrită de un dor mai vechi şi de o durere necicatrizată..Am îndemnat-o să lupte, să se regăsească şi să zâmbească, să-şi recunoască un drum şi să-l urmeze.Am sfătuit-o şi am încercat s-o învăţ câte ceva din ce şi eu am învăţat la rândul meu.
Nicio bătălie nu este uşoară.Niciun învingător nu a afirmat asta.Aşa că luptaţi! Luptaţi chiar dacă credeţi că nu mai aveţi nimic pentru că vă înşelaţi enorm.Vă aveţi pe voi, iar voi sunteţi cea mai preţioasă comoară.
Luptaţi chiar dacă sufletul urlă de durere! Luptaţi până la capăt!Sunteţi cu toţii nişte învingători,dar v-aţi rătăcit.Nu-i nimic. Căutaţi-vă! Adunaţi-vă armele şi ridicaţi-vă la luptă,soldaţi!
Aş îndrăzni să admit că m-am regăsit în câteva fragmente din povestea ei; mi-am recunoscut unele calităţi şi defecte din caracterul ei.Parcă mă priveam în oglindă în timp ce-i ascultam dorul. Dar am avut nevoie de asta.De mult timp îi doream să pot discuta cu cineva străin, care să-mi cunoască doar numele, nu şi povestea, un om cald, capabil să mă înţeleagă.Am avut ocazia de a adresa cuiva toate mormanele de cuvinte pe care eu însămi îmi doream să le aud.Am experimentat în sfârşit ce simţeau oamenii dragi mie care încercau să mă salveze.
Am vorbit cu mine.Eu, cea sănătoasă, am discutat cu mine, cea bolnavă, sub un alt suflet şi trup.
Asta a cântărit foarte mult la vindecarea mea. Ai fost un medicament bine-venit.
Mulţumesc! 🙂

Anunțuri

2 gânduri despre „Printre pete de cerneală amorţită

  1. prietenia cu tine este un dar pe care nu și-l fac mulți oameni… 🙂
    ne vindecăm de multe ori pentru că ne iubesc ceilalți, dar dacă ceilalți ne-ar disprețui sau dacă am fi cei mai urați de pe pămant și nimeni nu s-ar interesa de noi… ?
    tot mai bine e să ne bazăm pe noi înșine…
    sper că vom învăța asta… 🙂

    Apreciază

    • Uneori, noi suntem proprii duşmani. Trebuie să învăţăm să ne iubim noi înşine, înaintea altora. Din păcate, avem mare nevoie de oameni. Avem nevoie de cineva care să ne îmbrăţişeze şi să ne spună că totul va fi bine. Să ne apere de noi înşine.
      De asemenea, trebuie să ne alegem foarte bine aceşti oameni. 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s