Un veac de singuratate

Gabriel Garcia Marquez crează un frumos tablou al unei vieţi modeste într-o comunitate sătească definită prin simplitate.
„Un veac de singuratate” este o carte specială, cu mormane întregi de lecţii de viaţă, o carte minunată, plină de promisiuni, magie şi mister.
M-a captivat pe loc. Parcă m-a prins strâns de mână şi m-a aruncat în centrul acţiunii, alături de personaje.M-a găsit însetată după cunoaştere şi aventură. Mi-a redat, ca un bun prieten, ceea ce căutam. Mi-a creat panorama unui război, mărturiile unui soldat, imaginea, frica, resemnarea celor care erau executaţi în faţa unui perete rece de piatră. De multă vreme aveam nevoie de o aşa carte. Am uitat să respir printre nenumăratele aventuri.
Romanul trasează proiectul existenţial al José Arcadienilor şi Aurelienilor.
Am petrecut fiecare oră în odăiţa lui Melchiade, alături de José Arcadio Buendía, fondatorul satului Macondo, un sătuc uitat de civilizaţie, aruncat între mlaştini, păduri şi munţi; am tresărit la fiecare experiment eşuat şi am aprins rapid un zâmbet larg pentru fiecare descoperire fascinantă. Am stat cu el, legaţi de castanul bătrân din curte, discutând în şoaptă despre viitoarele proiecte şi descifrarea manuscriselor lui Melchiade, ţiganul bătrân care aducea mereu în iunie câte o altă invenţie adusă din „Lumea de afară”.
Primii au fost cei doi magneţi pe care José Arcadio Buendía i-a cumpărat imediat. Aceştia au fost urmaţi de o lupă, o oglindă, proteza dentară, un covor zburător etc. Acesta a fost inceputul, lansarea lui în cadrul descoperirilor.
Trebuie să precizez că José Arcadio Buendía era în deplinătatea facultăţilor sale mintale.
Am luptat pe front alături de colonelul Aureliano Buendía. Am participat mândră la toate cele 32 de războaie pierdute şi la fiecare tratat încheiat. De asemenea, am fost alături de el în nenumăratele vizite ale morţii. Am asistat şi la moartea celor 17 fii ai săi, însemnaţi cu o cruce de cenuşă pe frunte. Cruce ce le-a adus moartea, din păcate. Am călătorit alături fratele său, José Arcadio, plecat să străbată lumea.
M-am frământat de grija lor alături de Ursula, mama lor,o femeie puternică, stăpâna familiei, dar și membrul care trăiește de-a lungul celor mai multe generații. În jur de 114 sau 122 de ani.
Am pregătit alături de ea animăluţe din zahăr ars.
Am încercat să ghicesc taina secretelor Rebeccăi, fetiţa trimisă de nişte rude îndepărtate în casa Buendía. Am participat şi eu la iniţiativa Ursulei de a o opri din a mânca pământ.
Am urzit planuri alături de Amaranta, prima fiică a soţilor Buendía, pentru a o rupe legătura dintre Rebecca şi Pedro Crespi, un pianist visător.
Şi am avut şanse de izbândă.
Aceasta s-a căsătorit cu José Arcadio, întors din lunga călătorie alături de ţigani, mai frumos, mai tânăr şi mai puternic ca niciodată. S-au căsătorit în ciuda temerilor Ursulei cum că s-ar naşte copiii cu coadă de purcel din cauza gradului de rudenie dintre cei doi. Am urmărit cursul vieţii fiecărui Aurelian şi Arcadian. Am tresărit la uciderea lor şi am zâmbit alături de toţi cei care au avut succes.
Am aşteptat cu nerăbdare alături de ei să se oprească ploaia de rău-augur, ce a ţinut aproape 5 ani, urmată apoi de mai bine de 10 ani de secetă îndelungată.
Fiecare personaj a avut de câştigat şi de pierdut. Fiecare şi-a purtat amprenta unui veac de singurătate.
Melchiade se întorsese din lumea morților, deoarece nu putuse îndura singurătatea.
José Arcadio Buendía şi-a cărat singurătatea legat de castanul din curte.
Rebecca, după uciderea soţului ei, şi-a purtat singurătatea în casa cumpărată de José Arcadio, atacată de mii de buruieni şi insecte.
Amaranta, după câştigarea lui Pedro Crespi, a refuzat căsătoria cu el şi cu un colonel prieten cu fratele ei, şi-a îngropat singurătatea ocupându-se de creşterea copiiilor ce se năşteau în casa părintească.
Încet, încet, asistam la pierderea a câte unui personaj.
Gemenii, fii lui Arcadio şi Santa Sofia de la Piedad, José Arcadio al II-lea şi Aureliano al II-lea, au murit în acelaşi timp, unul împlinit, mulţumit de viaţă, iar celălalt cu regretul că nu a reuşit să dezlege tainele manuscriselor lui Melchiade.
Peste ani şi ani, casa a rămas goală, doar Aureliano, fiul lui Mauricio Babilonia şi Renata Remedios şi Fernanda Daza, bunica acestuia, se mai luptau cu insectele şi buruienile.
Aureliano era şi el vrăjit de tainele manuscriselor; ajunsese mai departe cu descifrarea lor decât orice Buendía.
Moartea nu o ocoleşte nici pe Fernanda, găsită moartă în propria cameră de către Aureliano. Fiul acesteia, José Arcadio, se întoarce acasă pentru a-şi înmormânta mama. Acesta este singurul care găseşte comoara ascunsă de Ursula, pe care o pierde însă din neglijenţă.
Între timp, Aureliano nu mai acorda atâta importanţă manuscriselor.
Odată cu sosirea mătuşii sale, Amaranta Ursula şi a soţului ei Gaston, încep şi frământările şi dorinţele carnale ale acestuia.
Începe o aventură cu Amaranta Ursula, rodul pasiunii lor fiind un copil cu codiţă de purcel. Temerile Ursulei s-au adeverit.
Într-o zi însă, Aureliano află taina mult-dorită a manuscriselor. Un veac se scursese. Ultimul..Ultimul veac de sigurătate, căci Aureliano şi Macondo plus taina manuscriselor au fost înghiţiţi pe vecie. 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s