Un timpuriu „La mulţi ani!”

Drag om drag,

îţi scriu pentru prima dată, dar îţi scriu cu sufletul. Nu te îndoi o clipă de asta. Nu te îndoi de mine. Nu te îndoi de tine. Nu te îndoi de noi.

Poate nu arăt mereu ceea ce simt, poate îmi acopăr sufletul prea des cu scutul ăsta greu, dar asta nu înseamnă că nu simt. Dimpotrivă. Da, nu ar trebui să fac asta, dar asta ştiu să fac. Iar voi trebuie să ştiţi şi să înţelegeţi, doar suntem o familie. O familie unită, aş vrea să cred. Sunt om, iar oamenii greşesc. Greşesc prea mult..

Îmi amintesc cu drag, cu emoţie, cu împlinire sufletească, toate momentele frumoase şi mai puţin frumoase. Cum ne jucam mereu, mereu împreună, cum ne îmbrăca mama la fel, cum împărţeam jucăriile şi cum ne tratam aventurile. Dacă aş fi fost eu cea mare aş fi descris acum cum îţi strângeam mâinile când te-ar fi adus părinţii acasă. Aş fi vorbit de emoţia momentului. Dar nu sunt. Nu, eu sunt şi voi fi mereu copilul. Sora cea mică, datoare de îmbrăţişări şi pupici. Şi îmi place. Îmi place să fiu cea mică pentru că eu nu m-aş fi descurcat cu o aşa responsabilitate. Ştiu că te-ai bucurat enorm când ţi-am fost prezentată pentru prima dată. Ştiu că nu te-ai întristat că îţi invadam casa şi că-ţi furam din atenţie, iubire şi cadouri. Ştiu că m-ai acceptat şi m-ai iubit. Ştiu că m-ai privit ca pe un dar frumos, ceva ce îţi doreai de ceva vreme. Aşa, un copil, dar mai cunoscător decât mine, mi-ai prezentat lumea. Ai considerat că era de datoria ta. Şi bine ai făcut. Aş avea atâtea să-ţi spun.. Câte un cuvânt pentru fiecare moment..

Am jonglat mai mereu cu rolul de „soră mai mare”.. Ba am fost eu, ba tu. Însă în clipele cruzii mele copilării, doar tu deţineai acest statut. Ceea ce nu mă poate bucura mai mult. Mânuţă în mici palme transpirate.. Aşa ne purtam aventurile. Aşa ne cream amintirile. Aşa mi te voi aminti. Aşa te păstrez ca semn de suflet..

Pe atunci aveam o relaţie mai strânsă. Acum, anii ne-au tăiat drumurile. Au slăbit din legăturile sufletelor. Am crescut, nu ne-am mai jucat, nu ne-am mai prezentat lumea. Am cunoscut oameni, am învăţat lecţii, ne-am făcut alţi prieteni. I-am numit pe ei fraţii noştri.. Încet-încet ne-am depărtat sufletele. Nu mult. Ci puţin. Sesizabil. Am slăbit o legătură ce trebuia întărită. Schimbări de atitudini şi comportament..

Îmi place că am avut pe cineva, şi încă am, care să fie acolo. Mereu. Ai fost şi vei fi. Şi nimeni, niciodată, nu mă poate contrazice, cu atât mai puţin să-mi demonstreze contrariul. Mă bucur că am reuşit să fiu şi eu, în unele situaţii, sora mai mare. Mă bucur că am putut să-ţi prezint şi eu lumea, să fiu lângă tine, să te ţin de mână. Nu pot decât să mă bucur..

De-aş putea să te conving că nu sunt invidioasă pe tine. Nici răutăcioasă.. Nici nepăsătoare.. Dar e vina mea. Altfel nu simţeai asta. Am trimis semnale greşite. Şi câteva cuvinte nu pot schimba asta. Deşi aş vrea. Nu aş putea să am alte stări decât fericire, bucurie şi mândrie. Da, sunt mândră pentru tot ceea ce ai reuşit să realizezi. Sunt mândră de tine! Am arătat, am spus, am dat dovadă de altceva. Scuza mea? Am vrut să te încurajez într-un fel mai ciudat, tratându-te cu scepticism. Nu-mi mai găsesc cuvintele..

Între noi persistă o stângăcie.. în gesturi, comportament şi atitudine. De parcă am fi uitat să mai fim surori. De parcă nu mai ştim să ne arătăm sentimentele, să ne şoptim secretele. Îţi vorbesc cu vocea sufletului. Îmi place cine ai devenit. Îmi place chiar dacă ai câteva defecte pe care nu le îngădui. Dar eşti un om frumos, înzestrat cu forţa sufletului. Un copil mare. Eşti tu.  Responsabilă, inteligentă, timidă, curajoasă şi temătoare, sensibilă, puternică.. 

Te port în suflet. Cu zâmbete în colţ de cer. Nimeni nu te va scoate de acolo. Îţi urez tot binele din lume, fericire dulce, fără nume, fără margini, mult succes, forţă sufletească, zâmbete largi, sincere, clipe infinite, îţi doresc să poţi face tot ce îţi doreşti, tot ce sufletul ţi-a şoptit cândva, temător, tot ce ţi-am spus eu, alţii, că nu poţi să realizezi. Împlinire să ţi se reverse peste suflet. Îţi dau din forţa sufletului meu. Aşez o bucată din mine, una bună, cea mai bună, o lipesc cuminte de cer, să o vezi, să-ţi aminteşti mereu de copilul cu ochi mari. 

Închei, deşi aş mai avea atâtea de zis. Ce ştiu, îţi doresc şi îmi doresc, este să găseşti sensul vieţii, să fii fericită. Să te realizezi. Om, copil şi adult.

Te pup cu drag şi te îmbrăţişez cu forţa sufletului.

Cu drag, cu emoţie şi iubire,

Flori, copilul cu ochi mari.

 P.S: Sper să nu te deranjeze că ţi-am scris azi, şi nu mâine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s