Istoria unei Flori

 Îmi stropesc degetele cu cel mai preţios parfum al amintirilor mele. Aşa le las să-mi construiască această scrisoare către mine, către suflet. Mă tem din nou. Mă tem că-şi vor risipi prea rapid acest miros nou pentru ele. Mi-e teamă că nu-mi vor mai ajunge cuvintele aşa, că-şi vor pierde din mirosul magic.

Sticluţa e pe terminate. Câţiva stropi preţioşi o păzesc de singurătate. Aş alerga chiar acum să-mi achiziţionez o sticluţă plină de stropi veseli, dar ştiu că nu va mai fi la fel. Eu nu voi mai fi la fel. Dar sufletul, sufletul ţipă să-i capturez alţi stropi. Va avea nevoie de ei mai târziu când le va căuta cu ardoare mirosul. De acolo, din cuferele închise, nu mai miros aşa cum mi le amintesc. 

 O sticlă nouă..

O parte din mine ştie că nu va mai fi la fel. Nu-mi voi mai construi alte amintiri, ci că voi irosi stropii pentru a parfuma la nesfârşit vechile amintiri. Ştiu că nu va fi bine pentru suflet chiar dacă plânge acum după acel elixir. Dar simt că pierd o parte din mine. Poate voi pierde amintirile. Poate vor putrezi în întunericul şi singurătatea de acolo, neprotejate de mirosul lor.. 

Îmi amintesc şi acum momentul eliberării primului strop.. Pe ultimul unde îl folosesc? Cui i-l dau?

M-am ataşat de el ca de un om drag cu suflet frumos. Îl consider parte din mine, din suflet, din copil.. Mă gândesc la regrete. Regret vreun strop? Am irosit prosteşte un zâmbet? Nu cred. Nu regret nici stropii pe care i-am dăruit altora. Ba dimpotrivă. Mă bucur că am reuşit să le las şi această parte din mine. Mă bucur că amintirile lor, ale noastre, ale mele, poartă acest iz. Nu regret nici stropii folosiţi pentru a masca duhoarea otravei. Otrava pentru trup, medicament pentru nebunie. Nu-i regret. De aceştia mă bucur cel mai mult. Îmi mângăiau sufletul după ce-l umpleam de vină. Îmi parfumau lacrimile în noapte. 

 Cum pot lua alta? Cum pot lua altă sticluţă când aceasta este cea care m-a definit, m-a mângâiat, mi-a dansat prin suflet?
Degetele îmi rămân pătate cu acest parfum, chiar dacă mirosul se va risipi. Pentru azi, pentru mâine, pentru totdeauna.. Mă mai întreb odată? Cui dau ultimul strop?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s