Povestea unei primăveri

Părculeţul se pregătea pentru vară. Observam cu regret cum  primvara îşi aduna culorle, stările şi veşmintele.. Le înghesuia într-o valiză mică. Am închis ochii.. Simţeam de acolo, de pe banca mea, mirosul inconfundabil al visurilor. Visurile primăverii..

I-am deschis, i-am deschis cu teamă, cu dor.. Pe o altă bancă, alţi oameni îi deschideau şi ei, cu un dor mai mare. I-am urmărit în tăcere. Le-am urmărit dansul mâinilor, al privirilor, al amintirilor.. Le-am supravegheat dansul emoţiilor şi al anilor. Iar primăvara împacheta de zor..

Şi vara pleacă. Şi vara îşi pregăteşte precaută bagajele. Mirosul sfârşitului mi-a amintit aşa frumos de oamenii din parc.

De la bun început le-am comparat mişcările. Parcă nu erau aşa împliniţi cum îmi imaginam. Parcă erau doi străini, aşezaţi întâmplător pe aceiaşi bancă. Bancă ce a spus atâtea poveşti! Poate erau acolo, dar nu cu sufletul. Ei nu-şi aşezaseră infinitul alături. Peste ei nu au căzut flori de mai, peste ei nu-şi scutura primăvara frumuseţea. Pe ei îi lasă păziţi de copacii înverziţi, pe ei îi lasă neîmpăcaţi cu gândul şi sufletul. Cu melancolii efemere..

Până şi cerul simţea că ceva nu este în regulă. Plutea o aşa tristeţe în aer! Iar vântul abia mai adia..

De-ar fi să-mi imaginez povestea lor, taina privirii şi dansul sufletelor, aş scrie cu degete grele, pătate de lacrimi. Era ceva, o tristeţe, o melancolie, o dezamăgire, o durere, pe banca lor. Sufletul meu a simţit-o imediat. Poate mă înşel. Poate sunt fericiţi. Poate inima le dansează pe cele mai frumoase bătăi..  Dar, în acelaşi timp, poate sufletul meu are dreptate. Eu aleg să-mi ascult sufletul. Voi sau alţi oameni care i-aţi observat în mersul vostru grăbit, decideţi singuri.

Un gând mi-a traversat sufletul. Nu suntem mai fericiţi în funcţie de vârstă, de anii de trăiri. Nu, nu anii ne numesc fericile. Iar problemele nu se termină nicicând..

Pe ei i-aş fi văzut peste ceva vreme.. Pe o bancă rece, înghesuită de frunze tinere. Pe o toamnă caldă, efemeră, iar frunzele să împânzească tot oraşul. Şi oamenii, şi parcul, şi copacii, şi cerul, şi solul, şi păsările, să poarte toate aroma inconfundabilă a  tomnişoarei. Aşa i-aş fi văzut.. Aşa mi-aş fi imaginat..

Aşa m-aş fi văzut şi eu. Aşa le-aş fi scris povestea. Cu forma frunzelor peste degetele temătoare..


Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s