Vine tomnişoara..

Calendaristic, vara s-a încheiat, ar trebui să fie în culise, bătând darabana pe genunchi, aşteptând toamna, aşteptând să-şi ia rămas-bun, poate să se şi îmbrăţişeze, se vor reîntâlni abia peste un an. Dar parcă nu vrea să plece. Mi-e indiferent, mă ascund între pauza lor. A toamnei care nu pune piciorul în prag şi a încăpăţânatei veri..

Azi stăteam sub pomul din curte, cu gândurile adunate grămezi peste suflet, când o frunză verde, sănătoasă, caldă de la apus, mi-a aterizat pe umăr. Am tresărit violent. E primul semn. Mâine voi vedea probabil stoluri de păsări grăbite planând în depărtare. Mâine poate mi se vor agăţa frunzele în păr. Poate unele bolnave, ruginii, create după tiparul apusului. Cerul se va răci, va fi din nou singur. Parcă nici avioane nu mai erau aşa multe. Până să mă dezmeticesc eu se vor coace gutuile, iar copacii îşi vor pierde iar hainele. Parcă deja simt mirosul gutuilor. Mâine mă duc la ei. Poate şi-a scuturat una mică, curoajoasă şi dornică de trăiri, puful protector. Şi chiar de nu o voi găsi, o voi lua aşa, crudă, hrănindu-mi sufletul cu parfumul ei unic, umplându-mi gura de gustul ei astringent. Las şi puful pe degete.. 

La fel cum scriam compuneri la şcoală atunci când se apropia toamna şi pământul trebuia arat, iar bobocii număraţi, aşa marchez şi aici, ca o tradiţie parcă, venirea toamnei. De atâta timp am păstrat o eternă toamnă în suflet, că parcă una nouă mă face să mă retrag precaută.. Însă o primesc cu braţele întinse, calde de emoţie şi dor.

N-o rog, n-o oblig, nu-i cer să-mi aducă ceva, deşi sufletul şopteşte din spatele meu că vrea o poveste. Mititelul, împrăştie praful cu piciorul de emoţie. Îi este străin parcă să discute cu toamna asta. El are toamna lui pe care nu o va uita curând. Îmi spune mie ce-şi doreşte. Iar eu trebuie să transmit mai departe. De parcă ne-am juca telefonul fără fir. Obişnuiam să mă joc asta. Şi toamna, şi vara..

Anunțuri

2 gânduri despre „Vine tomnişoara..

  1. Fiecare suflet are anotimpul lui pe care nu-l va uita, nu curand, ci niciodata!
    Deschide bratele si hai sa ne resemnam! Viata merge mai departe, cu sau fara oamenii pe care-i iubim!

    Apreciază

    • Deschid braţele, hai să ne îmbrăţişăm. 😀
      Măcar să ne amintim la nesfârşit de poveşti şi zâmbete. De iubire şi de anotimpuri.. Doar să ne amintim. Şi cine ştie? Poate şi zâmbim. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s