Hai să-ţi spun o poveste!

Într-o zi caldă de toamnă, cu mult, mult timp în urmă, într-o familie alcătuită din şase membrii, se năştea un copil. Un copil aşteptat cu drag, purtat prin multe braţe, mulţi îi mângâiaseră capul prin burtica mamei lui. Copilul a crescut frumos, a primit o educaţie, a acumulat principii şi valori. Şi jucării.. A avut parte de o copilărie frumoasă, de oameni frumoşi, aventuri, amintiri, zâmbete, secrete, magie şi visuri. Avea totul şi nici măcar nu ştia. Acum îl aud cerşind din anii copilăriei, îl aud cum strigă după oamenii frumoşi. Îi cheamă la el. Cu toate vocile şi forţa pe care o are. Cine ştia că peste ani va ajunge să-i cheme cu atâta dor? Că nu vor mai fi aici, ci că se vor chema la infinit..


L-am văzut de atâtea ori! În toate stările lui. Am privit cum luau naştere semnele de suflet, am văzut cum se învecheau, cum îşi câştigau numele de doar de semne de suflet. Nimic mai mult.. Şi la el s-a respectat echilibrul. Şi el a răspuns pentru zâmbete şi râsete. Şi el a plâns. Cât a mai plâns..

Cu umanitatea ştearsă din suflet, oamenii, mai bine zis copiii, îl arătau cu degetul. Râdeau de el. Nu-l judecau, era puţin să spun că-l judecau. Educaţi să facă asta, chinuiau la nesfârşit un suflet ce se visa măreţ, normal.. Ei răspund pentru zidurile atât de înalte construite de copilul din povestea asta, ei sunt responsabili pentru toată teama ce-i înconjoară sufletul, pentru fiecare decizie pe care nu a luat-o, pentru fiecare vis abandonat, pentru toate zilele când a cedat, pentru fiecare doză de curaj, ambiţie şi forţă care-i lipseşte acum. Nu a plecat capul cuvintelor lor, a plecat sufletul. Eu nu-l judec, aşa că v-aş ruga să n-o faceţi nici voi. Şi e puternic, să nu credeţi altceva.

Mai târziu, avea să-şi dea seama că viaţa, familia şi inimile lor nu sunt chiar atât de bune şi frumoase pe cât şi le imagina. A învăţat că se pot ţipa cuvintele, că se pot plânge cu atâta durere lacrimile, că oamenii sunt răi. Tocmai cei pe care-i numea cu drag şi mândrie eroii lui.. Cu paşi înceţi, ar spune unii, a realizat multe pentru speranţele prea mari ale temătorului suflet. Lucruri normale, pe care alţii, copiii fericiţi, le făcuseră de mult, mult timp. Era clipa lui. Era pe val..

A cunoscut umbra morţii, a învăţat să pună cinci tacâmuri la masă. Copilul învăţa că nu poate avea mereu ce-şi doreşte, chiar dacă ghetuţele din vitrină erau aşa frumoase. Chiar dacă trecea de fiecare dată pe acolo, lipindu-şi mânuţele transpirate de geamul rece. Chiar dacă ceilalţi le aveau.. Învăţa că nu se poate. Că poate, aşa a fost să fie.

Da, l-am întrebat dacă e invidios; da, a recunoscut.

Copilul din povestea asta nu e fericit, cred că deja ai văzut asta. Sau ai simţit. De copilul ăsta mi-e milă. Da, mi-e milă şi o spun fără jenă. Am ales să-i scriu povestea. Am pus degetele amorţite de la frigul de septembrie la alergat cu tastele. Să nu aud pe cineva că zice ceva împotriva lui, că vine el, domnule, cu o soluţie. Că doar el e fericit şi ştie ce simte copilul, nu? Când el are tot ce vrea inima. Inima şi sufletul. Şi copilul..

Nu are un drum al lui. Nu are nimic. Nu mai vrea nimic. La ce bun? La ce bun, dacă el nu luptă pentru că nu poate? Pentru că fiecare speranţă îi este smulsă din rădăcină. Se ridică, este împins. Un joc bolnav la care pierde. Pierde, nu câştigă? Pierde, mă auzi? Degeaba scriu, degeaba arăt, degeaba simt, oricum oamenii nu înţeleg şi la fel ca oamenii din povestea asta, judecă. Judecă în timp ce se laudă cu zâmbete pe piept că ei nu judecă, că nu sapă gropi în suflete.

Copilul din povestea asta e trist, copil bolnav şi distrus. Copilul acesta a dezamăgit mult, pe el şi pe alţii, a făcut asta în timp ce se căuta, în timp ce se strecura prin mulţimile de oameni fericiţi. Eu îi urăsc, aş putea spune, pe cei atât de fericiţi că parcă te obligă să fii şi tu aşa. Că dacă la ei e bine, e musai să fie şi la tine. Copilul-erou din povestea pe care o auzi azi nu-i urăşte. S-a obişnuit cu fericirea lor prea sclipitoare, chiar dacă-l doare, chiar dacă s-a imaginat în povestea lor şi nu în mizeria asta.

Copilul şi-a înfrânat multe dorinţe, a înghiţit în sec, şi lacrimi, şi cuvinte. Dar nu văd. Sunt orbi. Nu văd ăştia mai apropiaţi, dar ăia cu sufletul vândut fericirii?

Dacă crezi că vrea bani, haine şi jucării, pleacă. Nu eşti în povestea potrivită. Pleacă şi de pe blogul meu, că nu ai ce căuta aici dacă aşa ţi-e sufletul. Pleacă cu tot cu fericirea şi cuvintele tale. Nu le vrem. Auzi? Nu te vrem. Chiar dacă eu şi copilul căruia nici măcar nu i-am mânzgălit numele nu suntem un „noi”, chiar dacă nu suntem doi copii care vorbesc despre poveştile lor, apoi se adună mereu la vorbe. Nu, asta e prima şi ultima poveste pe care o scriu despre el. Nu e o promisiune. Doar spun şi eu. Poate nu am ales cuvintele potrivite şi povestea e o ciudată încurcătură stângace, dar nu te obligă nimeni s-o citeşti. Recititnd-o, o văd ca pe o apărare, parcă încerc să ţin eu, eu, nu copilul, pe cineva la distanţă. Scuzaţi-mă, eventual. Nu asta este intenţia mea.

L-am numit „Copilul-erou”. Da, da, da! Da, pentru mine e un erou, chiar dacă plânge acum, chiar de nu luptă şi nu e fericit Chiar dacă se plânge. Pentru mine este şi de data asta nu vreau să încerc măcar să-i conving pe alţii că aşa e. Să vadă singuri.

Singur e şi probabil va fi mereu. Cu aşa oameni în jur îl cred şi eu. Fiind mezin al familiei cu cinci membrii, ştie că nu va primi aceaşi dragoste ca mult-iubitul copil. Primul.. Şi acceptă asta. Ştie că boala, slăbiciunea şi dezamăgările aduse familiei au scăzut din grămadă de iubire de lângă poarta sufletului. Ştie că boala lui, mai gravă şi agresivă când era micuţ, i-a ţinut departe. Că el pierdea şi cel mare câştiga. Mereu pierde.. Şi eu nu am terminat povestea..

Anunțuri

18 gânduri despre „Hai să-ţi spun o poveste!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s