Eu.. nu pot

Îmi scriu cuvintele astea cu degete reci, pline de neputinţă şi de durere. Da, durere. Fac din cuvintele astea un articol personal, un articol menit să-mi elibereze sufletul de povara acestor lacrimi. Aşa tare mă doare.. Aşa îmi doream să fie bine. Şi nu am apucat să-mi scriu zâmbetul de fericire. Acum, acum nu mai este..

N-am întâmpinat niciodată toamna cu atâta tristeţe, nu m-au durut ochii aşa tare.. Veneau toate cu venirea iernii. Acum mă bântuie încă din septembrie. Dar nu ştiu că nu mai am nimic de dat..

Mi-aş dori să am forţa sufletului. Să pot pleca când vreau fără să doară aşa tare. Nici măcar nu am putut să aştern gândurile astea atunci, când le ţipa sufletul. Mi s-au risipit acum. Am aşteptat laşă, am păcălit lacrimile cu zâmbete false şi mă minţeam că-s reale, că-s obosită, că cearcănele sunt de la lipsa somnului, la fel şi ochii umflaţi.

Şi nu mă resemnez. Nu învăţ din greşeli, nu mi-am găsit o sfoară să leg sufletul ăsta de un copac. Nu pot să spun nu, nu pot să vorbesc când trebuie, nu pot să-i impiedic să sape în suflet. De le-aş mai da şi o lopăţică..

Mă doare şi.. plouă. Am scuturat puful de pe o gutuie şi mi-am murdărit buzele de gustul ploii. Acum sufletul îmi miroase toamnă, iar buzele a burniţă. Am scuturat şi trandafirii, mi se păreau grei, îndureraţi. Sufletul cum îl scutur?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s