Nu mă mai întorc

Nu voiam scriu. Nu voiam să mai vorbesc încă odată despre asta. Nu voiam să-i las să vadă că mă doare. Nu voiam să-i las să-mi vadă sufletul îngenuncheat de cuvintele lor. Nu voiam, dar mă doare. Şi nu pot ţine cuvintele prea mult în suflet, îmi îngăuresc pieptul.

Şi chiar acum câteva ore scriam pe ce, cine şi cum mi-am irosit lacrimile..

Nu ştiu ce să zic acum. Nu prea pot să scriu acum. Nu prea scriu în momentele astea — momentele imediat de după pietrele de moară atârnate de cuvinte. Nu după ce mi-au izbit sufletul.. Dar mi-o cere sufletul. Şi nu vreau să mai cadă lacrimi. Am descoperit că lacrimile mi se opresc atunci când scriu. Ca o promisiune mută că nu vor uda foaia, cuvintele, degetele, stiloul şi tastele, că vor aştepta cuminţi în colţul ochilor să fie plânse.

Oare ar trebui să mă schimb?   

Nu, mai bine portocale. Plec, de data asta îmi promit cu forţa sufletului care mi-a mai rămas, că nu voi mai rămâne, că nu mă voi mai întoarce. Cum să bat la o uşă la care este închisă paşilor mei? Cum să intru când au stabilit că am pantofii murdari? Eu i-am primit şi aşa. Fără să bată, cu pantofii, mâinile şi sufletul murdare.. Poate că aveau şi ochii murdari căci nu au văzut.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s