Fericiri mimate

Am momente în care nu mă mai accept, când nu vreau să mai fiu, să şterg totul din mine. Am momente când nu mai pot să mă privesc în oglindă, când mă dau prea mulţi paşi înapoi din calea unor oameni unde mă visam cu atâta entuziasm. Am momente când nu pot nici măcar să plâng, aşa tare mă doare. Am momente când cedez foarte rapid sau când mă întreb suprinsă cât mai e..

Am momente în care orice lucru simplu e o povară. Am momente când îmi pasă aşa mult ca oamenii să mă vadă fericită, să mă ţină minte cu zâmbetul pe buze. Am momente când mă uit prin oglindă, încercând în continuu să ascund dârele tristeţii de pe chip, să desenez un zâmbet, să nu-i las să ştie cum mi-a fost sufletul..

Asemenea unui clovn.. Aşa îmi maschez fericirea.

Am recunoscut de multe ori că nu vreau s-o afişez prea des pe Flori cea reală, am mai spus cum o consider eu, dar până şi asta trage semne de întrebare la care nu pot răspunde. Mi-ar fi teamă câţi ar rămâne în dreapta mea după.. Degeaba se bat ei cu pumnul în piept. Nici eu nu aş sta cu mine. Mă gândesc acum la toate momentele mele, la viaţa mea şi realizez că e nimic. Nu am nimic interesant de oferit. Ce dau eu nu vor ei.. Iar eu nu am ce vor ei.

Anunțuri

5 gânduri despre „Fericiri mimate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s