Zâmbete de fericire

Am avut cândva, de câteva ori, nişte zâmbete de fericire. Sufletul îmi şoptea în continuu să le prezint aici, să mi le amintesc mai târziu, să nu le caut cândva şi să nu le găsesc.. Dar raţiunea ţipa la mine să-mi ţin degetele departe. Mi-a ţipat la suflet şi el şi-a înghiţit şoaptele. Şi eu.. Eu am ascultat de raţiune. Iar acum caut zâmbetele..

Scrisesem şi o scrisoare. Mă visam în poveste, mă visam fericită. Ba chiar am fost fericită, în felul meu. Dar visul mi s-a destrămat, braţele mi s-au umplut de visuri, de tot ce construisem cu mine. Apoi, totul s-a risipit. Am rămas cu vagi urme.. Nici  buzele nu mai desenează umbrele acelor zâmbete.

Şi.. nici cuvinte nu mai am. Parcă nu mai am nimic din acea Flori.

Trebuia să-mi adun curajul în palme şi să scriu. Să scriu tot. Acum parcă nici scrisul nu mai înfloreşte aşa frumos peste suflet.M-am întrebat dacă aş regreta. Mereu fac asta. Şi niciodată nu aleg cum trebuie, căci tot regret. Mai bine nu mă mai întreb.

Nu-mi promit nimic. Nu vreau să mă dezamăgesc. Nici pe mine, nici pe altcineva. Vreau să fie bine. Sper să nu obosesc aşteptând..

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s