Cafea amară

Mi-am ţinut cu greu degetele departe de taste. Inima ţipa ca o nebună la mine să dau glas amintirii, să-l mai scriu odată, să mai scriu o scrisoare, să-i mai spun odată tot. Dar totul s-a terminat.. Că m-a bântuit pe mine amintirea aceea, că am dat sufletul înapoi, asta e altă poveste. Şi nu o mai scriu niciodată.

M-am plimbat singură astăzi. Am fost doar eu, fără mine, fără partea aia pe care am tot vrut s-o smulg din mine. Mi-am purtat dezordonat paşii, călcând printre frunze, unele mai vii.. Nu-mi place singurătatea. Nu mi-a plăcut nici azi. Toată liniştea aia ţipa la mine. Şi amintirile locurilor mă trăgeau de haine, de suflet. Dar.. mi-a plăcut. Poate aveam nevoie de asta. Căci toate sunt ale mele şi trebuie să ştiu să mi le controlez, pentru că nu va mai fi nimeni lângă mine. Trebuie să-mi antrenez sufletul pentru când voi pleca..

Simţeam nevoia să scriu, să mă joc din nou cu, cuvintele. Simţeam nevoia să mă ascult, aşa cum eu însămi m-am învăţat. Pe alte melodii acum, nepătate, cu, cafea rece şi amară, îmi dau o şansă. (Am ezitat în a scrie ultima frază. E de bine?!)

Acum m-am blocat, nu mai ştiu ce să scriu. Parcă mi s-a tăiat tot entuziasmul. Poate că dacă continui dau glas lacrimilor de ieri. Că ieri am mai putut să mă abţin, dar azi nu mai ştiu. Sunt vulnerabilă. Gata, am spus-o. Şi..a avut dreptate.

Anunțuri

4 gânduri despre „Cafea amară

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s