Familia Michiduţ

Am numit părculeţul, mai exact locul din faţa primăriei, drept locul meu de suflet. Din toate locurile din oraş, de el îmi va fi cel mai dor. O bună parte din sufletul meu va zace în continuare pe băncile frumoase, calde de amintiri. Şi pe jos.. În câte stări s-au împiedicat paşii mei..

Am scris multe poveşti, unele publicate, altele nu, unele mai apreciate decât altele. În fiecare cuvânt de-al meu a fost ceva, o magie, o stare preluată de acolo. Mi-a fost inspiraţie, motivaţie, lacrimă şi zâmbet, mi-a fost râs şi plâns. Mi-a fost  mereu tot şi niciodată nimic.

Atâtea visuri şi secunde pe bănci, atâtea amintiri, atâţia oameni frumoşi.. şi porumbei. Mă simţeam vinovată să mă duc la ei fără o pungă de seminţe, aşa cum i-am obişnuit. Şi ei mă întâmpinau veseli, ca întotdeauna.

Mi-au fost martori când am scris povestea necunoscută,  mi-au răspuns când îi chemam, mereu îmi dădeau o stare.. de liberate. Căci oricât de legaţi erau de locul acela, îşi puteau întinde oricând aripile spre alte orizonturi, spre alţi oameni, spre alte copile. Aşa mi-am zis că o să fac şi eu, într-o bună zi. O să plec fără să mă uit înapoi. O să plec spre fericire. Poate-mi va arunca cineva, în alt loc, pumni de fericire, poate mă vor chema, poate mă vor îmbrăţişa în continuu.

Mi-am promis odată că le voi scrie şi lor o poveste, că mi-i voi aminti la fel de frumos. Mi-am spus odată că sunt mai frumoşi decât oamenii. Când eram mai mică şi vedeam cum oamenii alegeau să se gândească câte puţin şi la celelalte vieţuitoare din jurul lor, îmi spuneam că aşa o să fac şi eu. Găseam o aşa fericire în a împărţi mâncarea şi timpul cu , cei care nu cuvântă.. Poate cineva ar contesta asta, poate ar spune că e un gest al oamenilor singuri şi trşti..

Dar nu este aşa..

Am ales să numesc familia asta o familie chiar dacă s-ar putea să mă înşel, chiar dacă ei nu sunt o familie. Numele l-am dat  aşa.. dintr-o pură întâmplare. Voiam să memorez acele momente mai bine. Să am cum să-mi numesc acea fericire. Să am cum să-i strig cu sufletul.. Să am acum un titlu la povestea mea. Să plec cu un alt capitol în cartea mea.

O să-mi fac timp să mă mai duc la ei. Măcar să-i mai văd odată cum păşesc temători să ia seminţele care le plac atât de mult. Îmi place asta la ei. Îmi place că sunt aşa timizi, temători, îmi place cum îmi zâmbesc. Le ador privirea şi zgomotul paşilor.

 

Anunțuri

Un gând despre „Familia Michiduţ

  1. O după-amiază plăcută!


    Vorbele bune nu costă mult. Nu afectează nici limba nici buzele. Îi fac pe ceilalţi să fie mai buni. De asemenea ele produc imaginea asupra sufletelor oamenilor şi această imagine este cu adevarat frumoasă. – Blaise Pascal
    Kind words do not cost much. It does not affect the tongue or lips. They make others to be better. They also produce the image on the souls of men, and this picture is really beautiful. – Blaise Pascal


    În viaţă, este mai bine să nu amestecăm afacerile cu prietenia, pentru că atunci când la mijloc sunt interese materiale se uită valorile prieteniei.
    In life, it is better not to mix business with friendship, because when the middle are material interests looks values friendship.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s