Zgomote

M-am desprins cu greu din îmbrăţişarea strânsă din vis.. Cu greu greu şi ochi înlăcrimaţi. Sorbind cu zgomot din cafeaua prea fierbinte, îmi dau seama că poate nu m-am desprins de tot. Cum sufletul meu era lipit de sufletul din vis, în momentul separării, al trezirii, trebuia să aud ceva, să simt ceva, să rămân acum cu sufletul jupuit la un colţ. 

Mă tot bântuie nişte  coşmaruri. În fiecare noapte din săptămâna trecută am avut câte un coşmar, m-am trezit cu lacrimi pe pernă şi în palme. Şi când credeam că am scăpat, mă trezesc confuză, amintindu-mi prin ce braţe m-a purtat subconştientul meu. Asta nu poate fi real. Sau asta se întâmplă celor ce nu încetează să viseze? Dar eu visez cu ochii deschişi..

Ce e noaptea când te trezeşti speriat, lovit de o sete înfernală şi de o teribilă nevoie de bine, de prea bine? Ce e noaptea când te temi de umbra ta de pe perete? Ce e noaptea când nu şti cât este ceasul şi cauţi lumina lunii? Ce e noaptea când eşti singur şi nu poţi să dormi? Ce e noaptea când visezi? Dar când nu o faci? 

Ce e noaptea pentru un copil mare, plin de teamă?

Poate ar trebui să mă opresc aici. Am multe lucruri de făcut cu mine, iar acesta nu era pe listă. Mă deranjează zgomotul tastelor, al buzelor mele pe marginea cănii, al inimii ce bate mult prea tare, al sufletului ce strigă fără încetare..

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s