Rămân poveşti

Parte dintr-o carte măricică, cu nedecorate coperţi şi foi mirosind a copilărie, am furat, acum ceva vreme, două capitole. L-am numit copil-erou şi l-am scris cu forţa sufletului. M-am străduit, ce-i drept, să-l fac mândru de cuvintele mele. Dar cum cuvintele mi-au fost strâmbe, cocoşate, mici, împiedicate şi probabil absurde, am reuşit să stârnesc milă şi nemulţumire. 

Copilul n-a zâmbit, i-am descoperit părţi din suflet, acoperite de o mantie subţire. Dar nici nu a plâns. Şi nu m-a împiedicat în a trage de colţurile mantiei. Copilul acesta este eroul meu. 

Aş mai lua un capitol din cartea lui, dar nu mă mai lasă sufletul. E cartea lui, iar dacă eu nu am curaj în a prezenta fiecare capitol din cartea mea, asta nu-mi dă dreptul s-o prezint pe-a lui. Aş vorbi însă de el la infinit. Aş plimba eu nişte cuvinte, nu ale lui, nu ale mele, încât să-mi fie sufletul scăldat de starea mea de bine, de eliberare prin scris. Aş scrie poveşti cu el până aş rămâne fără cuvinte şi m-aş mulţumi să le las aşa, să le recitesc mai târziu cu un zâmbet pe buze. Apoi să mai scriu altele. Şi după, după le voi inventa. Şi voi zâmbi cu sufletul.

 

 

 

 

 

Anunțuri

2 gânduri despre „Rămân poveşti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s