Momente de sinceritate

Nu ştiu dacă am reuşit să explic, să arăt, să rup măcar puţin din ceea ce se petrece între pereţii de săpun. De eliberare nu am avut parte; dimpotrivă, o vină mă apasă pe suflet. De ceva vreme parcă nu mai sunt eu. Mă tem că mi s-au agăţat sfori de suflet, iar acum sunt o penibilă păpuşă cu sfori într-o bulă ce nu mai rezistă.

Mi-am gândit viaţa, mi-am regândit visurile şi gândurile. În nopţi cu zăpadă la geam.. Şi am aflat câte ceva despre mine. Nu m-am pierdut, dar nici nu m-am găsit. 

Îmi ziceam că încă mai am lacrimi neplânse prin suflet. M-am aşezat cuminte, m-am luat de mână cu sufletul şi le-am plâns amândoi. Le-am mai plâns încă o dată, căci tot le mai simţeam acolo. Apoi am adunat altele şi tot aşa. Azi nu mai am. Îi căutam mâna sufletului în întuneric, ne-am găsit, ne-am aşezat şi am aşteptat. Nu a căzut nici măcar una, deşi le simţeam. Erau fierbinţi şi reci. În acelaşi timp.

Le-am irosit prosteşte, iar acum tânjesc după acea linişte.

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s