Coşmaruri de coşmar

Fiecare poveste are un „A fost odată..”, dar nu se încheie multe cu fericirea din ultima trăire. Sau din toate.. Cineva comite nedreptăţi, îmi permit să cred. Dar nu vreau să dezbat acum acest subiect, deşi ar trebui. L-am ocolit de prea mult timp.

Înainte de a mă vedea pe mine tristă şi neajutorată, copil speriat fugind prin ploaie, îi văd pe ei, oameni ce-şi decojesc sufletul de viaţă, abandonându-l pe asfalt. Nu e nevoie să-i urmăresc pentru a şti că se vor furişa după el, chinuindu-se să-l aşeze înapoi în piept. 

Tineri, copii sub clopote de răsărit, bătrâni sau adulţi sub clopote de apus rece, de iarnă geroasă, blesteamă o viaţă, un destin, un fir încurcat într-un ghem pe terminate. Aş minţi dacă aş spune că nu simt şi puţină milă..

Dar pe lângă ea, atât de multe!

Privindu-le viaţa, cu permisiunea lor, mă ajut pe mine să fiu puternică. Apoi, încerc să-i ajut şi pe ei. Cu braţele-mi firave, le-am dansat  îmbrăţişări. La cuvinte nu mă pricep. Şi mă întreb, raportându-mă la tot greul dus de sufletele lor, de ce? Cine le-a înfăşurat aşa haotic şi nedrept firul vieţii? 

Unde eşti, Doamne când ei te strigă? Nu-i auzi? Nu mă asculta pe mine, poate eu nu sunt şi nu am nevoie să fiu ascultată. Te-am blamat şi, în momentul acesta, ştiu că vorbesc cu o fantomă. Dar ei nu cred asta. Ei înalţă capul către cer şi te strigă..

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s