Oarecare

Am revisat coşmaruri de coşmar, cheltuind perspective şi secunde. M-am numărat în ele, în ore, în zile şi luni de visuri, de ploaie, de zăpadă, de frunze, de tot ceea ce se putea număra odată cu mine. De ce număr?

În ore de tăcere într-o lume care zbiară, am avut curaj şi suficient suflet cât să mă încred din nou în oameni. În pofida a tot ce m-am învăţat singură, am deschis larg o uşă şi i-am primit din nou în suflet. Perfect conştientă de ceea ce făceam, sătulă de singurătate, le-am încălzit lor sufletele cu zâmbete. Lor, nu mie. Deşi în fostul port bate atât de tare vântul..

În propria-mi penibilitate recunosc că i-am primit în lipsă de mine, de falsă fericire, de momente şi de..lacrimi. Miroseau a vanilie..

I-am minţit şi m-am minţit. Încă o dată. 

La cum mă ştiu, aş face-o un infinit. Aşa m-aş chinui la nesfârşit. Şi aşa-mi trebuie. 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s