Suflet de copil

Unicul cer de vanilie pe care am crezut că-l deţin a fost privit în urmă cu un deceniu. Poate chiar mai mult. Dar şi el era a plăsmuire a imaginaţiei mele colorate. L-am numit acum cer de vanilie doar pentru că eram atât de ferită de tot ceea ce se derula în jurul meu. Eram doar eu, într-o lume de zahăr, copil naiv, crezând că lumea e făcută din turtă dulce şi că lacrimi în ochi nu are nimeni. Eram conştientă de moarte, de boli, de durere, dar nu realizam că ele se pot întâmpla cu adevărat. 

Nu dau vina pe ani, pe părinţi sau pe lume. Dau vina pe mine. Mă blamez încă o dată, căci şi când am crescut nu mi-am îndepărtat voalul subţire de pe suflet. Poate şi atunci eram izolată într-o bulă de săpun, dar nu mi-am dat seama sau nu am vrut să recunosc. 

Am vrut atât de mult să trăiesc într-o lume perfectă, că nu mi-am dat seama cât de greu îmi va fi când mă voi izbi de realitate. 

Pe lângă minunatele clipe şi momente de zâmbete infinite, refuzul meu de a mă elibera de pereţii de săpun mi-a demolat lumi şi ziduri, porturi şi un suflet. Şi azi îmi fabric la nesfârşit bule în care să mă izolez. Laşă, fugind de lume şi de mine. Poate că nu mă mai pot numi copil când am spus de fiecare dată un nu speriat, dar nici adult. Adult nu sunt nici acum.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s