Toţi oamenii sunt trişti

Sunt zile în care oamenii sunt străzi, iar în altele, străzile se străduiesc să fie şi ele oameni. Sunt nopţi în care murim în vis şi nopţi şi zile în care visurile ne mor. Sunt zile, luni, ani.. Noi suntem oameni, străzi, fluturi, cafea, ciocolată, inimi, speranţe şi visuri, emoţii şi trăiri, pierderi şi câştiguri, pierduţi şi câştigaţi..  Şi suntem trişti cu toţii, oameni decepţionaţi în oameni.

Se aude acelaşi ecou. Poate doar intensitatea lui îl deosebeşte de celelalte. Căci sunt oameni şi oameni. Şi sunt atâtea poveşti cu fir încurcat. 

Zilele trecute îmi căutam oameni cărora să le vorbesc cu sufletul din suflet. Căutam ancore. Nici măcar nu am clipit când au venit şi ei, încărcaţi de pachete de teamă şi lacrimi neplânse. Şi ei, ca şi mine, căutau ancore.. suflete. Mă bucur că am fost acolo, chiar dacă eu nu am mai putut să-mi spun pietrele de moară. 

Se spune că atunci când eşti trist, trebuie să priveşti răsăritul. Poate că eu nu pot să fac asta. Pentru că trebuie privit anume, cu sufletul, cu speranţă, cu mulţumire. Sunt sigură că numai cei care nu-l pot privi fizic, aceia îl simt cu adevărat. Mă învinovăţesc, căci ei au mult mai puţin decât mine, dar se bucură şi mulţumesc ca şi când ar avea totul. 

Am încercat să scriu, dar.. n-am putut. Şi cel mai bine scriam când sunt tristă. 

 

Anunțuri

2 gânduri despre „Toţi oamenii sunt trişti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s