Răstimpuri de tăcere

Caut linişte într-un haos clădit de mine, cărămidă cu, cărămidă, incertitudine cu incertitudine, speranţe şi visuri mari, de neatins. A fost de ajuns să ridic un zid, că acesta a fost urmat de altul şi m-am trezit cu o fortăreaţă în suflet, bătută de vânt şi ploi. În interior, acolo e furtuna..

Cana de cafea pe ai cărei pereţi citisem o iniţială, zace pe birou, tristă şi cioblită, plină de-o cafea amară, care nu spune nimic. Şi aşa-mi amintesc de toamnă, de tot ceea ce aveam în suflet atunci. 

M-aş opri chiar acum din scris, dar ştiu că aş regreta mai târziu. Dar sunt momente în care scrisul mă doare.. momente în care mă întreb unde vreau să ajung cu atâtea întrebări. Căci nu mai am loc şi timp de scrisori banale, cu teamă peste rânduri.

Totul s-a scris. Nu a mai rămas nimic neplâns, nescris, neamintit. Toamnă nu mai este, dar nu poate fi mereu. Degeaba strig anotimpuri şi oameni ce ar trebui nu uitate, ci îngropate. Într-un cimitir de vise. Sunt adevăruri plânse şi replânse .. şi minţite.

Şi sunt zile aşa ca acestea, când îmi este rău de la suflet. Când scrisul.. mă doare. 

Anunțuri

2 gânduri despre „Răstimpuri de tăcere

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s