Repierderi

Mi-aş dori să plouă. Sunt patru cuvinte pe care le-am numărat de două ori şi pe care le-am simţit un infinit. M-am agăţat disperată de ele, de prea multe ori, că mă tem că-şi pierd din impact. Aş vrea uneori să nu mai simt atâta presiune asupra sufletului, dar în acelaşi timp mă tem de sentimentul pustietăţii.

Îmi plimb privirea pe fereastră, căutând nori pufoşi, grei şi trişti. Nevoia de a simţi şi asculta ploaia la geamul meu este mai mare decât mine. Trebuie s-o aud lovindu-se de sol, să mă ascund în spatele geamului şi să mă deconectez de lume, măcar pentru câteva minute.

Mă bântuie acel tic-tac grăbit, dar normal, pe care doar ploaia îl acoperă. După fiecare tic, tac. Nu vreau să tac după ce termină el. Vreau să cred că-l întrec, aşa că tac înaintea lui.. 

În lumea mea e un haos care mă seacă de energie. Şi m-am săturat să-l menţionez mereu în fiecare eliberare a mea. Încă-mi pasă de ochii celorlalţi, încă mă simt în lumina farurilor, pe o plajă unde apa poate ajunge aproape de mine, răpindu-mi ultima suflare. 

Şi atunci, va fi scris fata de hârtie epilogul?..

Lumea mea e un punct prea mic şi prea şters printre celelalte lumi. Aproape că mă simt neom.. De fapt, mi-a luat cam mult să realizez că lumea aceasta este alcătuită din mii de lumi. Şi mă întreb acum, oare cât contează infinitul meu în toată infinitatea asta de lumi diferite? 

Anunțuri

14 gânduri despre „Repierderi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s