Nici înapoi, nici înainte..

Două ceşti de cafea murdare, aglomerate, ruinate, o loţiune de corp nedeschisă până acum, nişte cercei fluturi şi două sticle de Coca-Cola, una goală, iar cealaltă, încărcată cu apă în care se stinge un trandafir ofilit, îmi ocupă biroul. Totuşi, nu ştiu care dintre ele este goală. Goliciunea de suflete se măsoară?..

E dezordine. În cameră, în mine, în suflet.. Peste tot. 

Mă întorc. Pe noptieră e un pahar în care domină nişte flori de salcâm. De câte ori am şoptit poezia aceea? De câte ori mă îndrăgosteam de primăvară, sfârşind în a tânji după toamnă? Alte două sticle de Coca-Cola. Pe masă nu-i nimic şi mă întreb oare de ce. La geam mi-am abandonat brăţara preferată şi cardul de credit. Ochelarii mei de soare se holbează la cer. Oare când i-am pus acolo? O cutiuţă goală, oglinjoara şi un parfum sunt trântite pe jos. Nu le-am aruncat. Nu pot să nu mă întreb de ce este atât de, dezordonat totul, de ce nu fac ceva în loc să scriu despre asta.

Dar eu nu mai scriu.. oficial.

Nu vreau să mă uit la mormanul de şerveţele înghesuite în propriul ambalaj. Nu vreau să ştiu nimic de ele. De cât timp stau acolo? Sunt câteva.. Să le număr? Geamul e murdar de ploaie, dar găsesc o linişte în asta. Deşi în interior s-au purtat furtuni mai mari decât afară, nu e niciun semn, nicio dâră, nu este nimic. E o linişte în asta..

Am o iconiţă în cameră. De fapt, e un îngeraş. L-am pus acolo la insistenţele mamei. Nu m-am apropiat niciodată de el, nu l-am şters de praf, nu am vorbit cu el. Are ochii închişi.. Cred că vine de la Craiova, dintr-un magazin de chilipiruri. E un placebo?

Sunt dependentă de cafea şi de Cola. Şi deseori le combin. Mi-e dor de perioada în care îmi pieptănam părul sau îmi parfumam gâtul şi încheieturile pentru a mă calma. Peria e pierdută prin sertare, şi-a pierdut locul din primele rânduri. Părul meu e un dezastru.. mi-am trecut de prea multe ori mâinile prin el. Am studiat psihoanatomia. Pe internet, în câteva minute. Sau ore. Nu mai ştiu, mi-am scos ceasul din cameră. Tresăream la fiecare ticăit. 

Şapte la sută din comunicare este formată din cuvinte. Dar ce scriu eu aici s-ar încadra în cealaltă parte, în cele nouăzeci şi trei de infinituri? 

Poate ar trebui să deschid loţiunea. E cu unt de cacao. Cred că ea e cea mai goală din toată aglomeraţia de obiecte. Pe ea nici măcar nu am deschis-o, în timp ce restul au fost alături de mine, parte din mine.Nu mai ştiu ce melodie ascult sau de câte ori i-am dat replay. Abia acum realizez că e duminică. Ieri a fost ziua mamei. 

Deschid sertare la întâmplare. Cărţi pentru bacalaureat, buletinul şi nişte pastile. Închid. Altul. Poze. Zâmbeam. Copilărie.. Gume, hârtii pe care nu le citesc, căci ştiu ce-am scris, când şi cum.. şi nu-mi place. Alte gume. Dar nimic cu fructe, nimic de copii, nimic atât de moale şi fructat încât să sparg baloane uriaşe, să mi se lipească buzele.. O carte şi-un bilet. Nu le ating, nu le citesc.

E dezordine şi m-am săturat de inventarul acesta. Voiam să mă găsesc altfel în camera aceasta; renunţasem la scris.. Dar sunt singură, e duminică şi încercam să mă deconectez de lume. Să public asta?..

Anunțuri

4 gânduri despre „Nici înapoi, nici înainte..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s