Vise în doi

O găsisem în acelaşi loc în care o lăsasem mai devrene. Privirea îi era pierdută în acelaşi punct fix. Lângă ea plângea doar cafeaua. Cafeaua aceea tristă, amară şi rece lăsa urme adânci, infinite pe toată suprafaţa cănii.. în partea stângă. 

Ea clipea atât de rar, greoi, ca şi cum şi-ar fi reţinut râuri de lacrimi. Erau trei suflete în cameră, fiecare plângând, suferind şi distrugându-se în feluri diferite, paralele. Ea nu m-a observat, dar m-a simţit. Ştiam asta. Mă obişnuisem cu fluturii ei. Eu îi distrusesem, eu i-am transformat în monştri care o devorează acum pe interior. 

Eram mânat de impulsul de a o lua de acolo, de a-i verifica pulsul, de a o îmbrăţişa. Sufletul meu nu mai ajungea la el ei! O lacrimă i se plimba lin, atât de drept pe obrazul stâng. S-a spart de masă, făcându-mă să tresar speriat. N-a clipit. Privea atât de fix peretele, de parcă viitorul, viaţa sau fericirea ei erau scrise acolo. 

A suspinat atât de încet, încât am crezut că e doar imaginaţia mea. Însă alte lacrimi s-au spart de masă, de claviculele ei, de hainele negre.. Rămăsese în acelaşi loc, clipind mai greu, cu gene încărcate de lacrimi. 

Relizez că nici eu nu m-am mişcat prea mult. Mi-am împiedicat paşii spre scaunul ei, cu un suflet mai temător ca niciodată. Douăzeci de secunde m-am gândit ce să-i spun. Alte zece m-am uitat în ochii ei. O sută cincisprezece secunde de întrebări şi atingeri fără răspuns au trecut ca şapte ani. Poate ani de ghinion, ca oglinda pe care o spărsese. Degetele ei fine erau pline de răni adânci ce se întindeau până la palme, încurcându-i linia vieţii. 

Dar ghinionul era al meu, căci pierdusem un cadou nepreţuit. Distrusesem un suflet. 

Plângeam odată cu ea, dar era atât de prinsă în lumea ei. Ce făcusem? M-am panicat, mă înecam cu lacrimile ei şi ale mele, iar ea era atât de liniştită la exterior. Gesturile mele disperate erau de prisos. Calmitatea rece de la exterior îmi era de ajuns să înţeleg cât de distrusă era. S-a spart mult mai rău decât oglinda, iar sufletul meu era zgâriat de cioburi. 

O protejam de lacrimile ei, dar o sufocam cu ale mele. Nu-şi mutase privirea, nu m-a îmbrăţişat. Aş fi vrut să plec, dar mă temeam de cum avea să reacţioneze. Am distrus două suflete.. 

Anunțuri

7 gânduri despre „Vise în doi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s