Sunt o înv

Secundele trec mult prea rapid, azi fiindu-mi imposibil să le întregesc într-un infinit. Mi se par enervant de scurte, un interval minuscul într-un univers uriaş. O clipă infimă în care nu pot clipi şi inspira simultan. Azi plouă, iar sufletul mi-este împărţit în jumătăţi. 

Prin suita de secunde consumate, trecute în cealaltă jumătate a clepsidrei, mă surprind abandonând planuri iniţiale, lipită de geam, sorbind dintr-o cafea mult prea fiebinte. Nu pot să nu simt o duminică tăcută şi o Flori fără flori. Dar o jumătate adunată cu o altă jumătate nu alcătuieşte un întreg, ci două jumătăţi. 

Pe ele nu le desparte nimic. Fără egal tăiat, fără linii, fără puncte.. Ele sunt simple jumătăţi pierdute, incapabile să se unească. Le suprimă visul motivul părăsirii, nostalgia resimţită la un nivel înaintat, efemeritatea clipei când se numeau şi erau întregi. 

Ochii mi se plimbă fugitiv pe obiectele din încăpere. Îmi amintesc involuntar de un inventar amănunţit, parcă scris cu atâta timp în urmă. Sunt înconjurată de obiecte triste, jumătăţi ale altor jumătăţi. Abandonez impulsul de a continua, căci până aici este doar o jumătate. 

Deşi voiam să continui ieri, primul azi, sufletul mi-era în genunchi, iar eu am făcut o promisiune. Aşa că jumătatea articolului meu este alcătuită din trei jumătăţi, fiecare contribuind cu gânduri, stări şi emoţii. 

În al doilea azi, amân pe un prim mâine.