Mesajul meu

Mesajul meu

Cu ajutorul unor cuvinte în care nu-mi găsesc eliberare, cerşesc alte cuvinte. Nu scriu pentru mine, cel puţin nu astăzi. Scriu acum doar pentru a citi cineva, doar pentru a crede câteva ore, că ecoul cuvintelor mele vor reface legături pe care le credeam indestructibile. N-am mai scris de prea mult timp pentru mine..

Mă simt abandonată într-o linişte care nu-mi aparţine şi-n care nu mă regăsesc. Poate singurătatea va muşca atât de puternic din sufletul meu, încât voi folosi propriile cuvinte să mă vindec şi rănesc în acelaşi timp.

Aş avea ce să le spun, aş avea ce să le arăt; am învăţat un alt tip de zâmbet, dar şi de plâns, am ratat apusuri şi răsărituri. Ar vedea o altă floare, dar ar privi în acelaşi suflet. 

Dar poate-mi încalc în zadar promisiunea de a nu mai scrie, căci cine vreau să-mi vorbească, nu mă citeşte. Sau.. nu o mai face. Deşi cele o sută nouăzeci şi cinci de cuvinte ale mele ar merita vreo trei unite într-un „hei” care promite regăsirea. Lângă ele să se aşeze alte opt, menite să mă întrebe dacă sunt bine. Să nu fie acesta un vis, iar eu să nu rămân fantomă.