Odă nebuniei

Sunt doar o fată nebună care vrea şi nu vrea să se stranguleze cu o tăcere veche, o adolescentă viciată care se teme mai mult de viaţă decât de moarte. Nebunia mea e suicid pentru suflete, mai ales pentru al meu care a murit de atâtea ori încât mă întreb dacă mai am ceva în interior. 

O inimă ocupa locul stâng. Se legăna cu emoţii şi căldură. Am îngheţat-o aproape de tot într-o singură lună în care am ridicat ziduri groase de tăceri, lacrimi reci şi multă, multă tristeţe. Da, sunt tristă, ruptă în bucăţi ale altor jumătăţi de bucăţi. Totuşi, nu pot fi mai tristă decât mama care a fost mai puţin soţie azi. 

Sunt doar o fată nebună şi proastă. Acum nu ştiu dacă sunt mai mult nebună sau mai puţin proastă sau invers. Ştiu că eu nu ştiu nimic. N-am ştiut să pierd, n-am ştiut să câştig. N-am ştiut cât să râd şi cât să plâng. N-am ştiut când şi cât să vorbesc sau.. să tac. N-am ştiut niciodată cum să scriu şi cum să mă opresc.

N-am ştiut să deosebesc visele de visuri. Eu n-am ştiut că le visam pe cele greşite. N-am ştiut să fiu floare; un trandafir, un bujor, un crin drept sau o frunză de alun care să mângâie un suflet. N-am ştiut să-mi fiu floare pe propriul mormânt.

Trăiesc şi mor odată cu toamna, port doar pijamale şi mă ascund sub pătură. Mă doare uneori genunchiul stâng şi zâmbesc ca o nebună, căci realizez că e pe partea cu inima. Apoi plâng, pentru că-mi dau seama că nu mai este la fel.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s