N-o să fie.. 

N-am găsit nicio stea şi nici nu mi-am întregit uiversul. Toamna mă uită şi mă întreb, oarecum timidă, dacă m-a ţinut minte cândva, dacă am fost vreodată semn de suflet, așa cum e ea pentru mine.. în fiecare anotimp. Mă întreb și o întreb unde-mi sunt stelele, zâmbetul, sufletul.. Şi înainte sǎ-mi răspundă, pleacă, iar eu rămân cu şi mai multe incertitudini, cu mai puţin timp și fără nicio speranţă, fără promisiunea că va fi bine. Cartea mea e cel mai departe vis, dar mă gândesc zilnic la el; un paradox bolnav în care nu-mi cunosc rolul. Și sunt prinsă iar într-un cerc bolnav, parte dintr-o floare bolnavă, întregind o pustiitate infinită.  Iar eu, captivă în lumea asta bolnavă, nu mai sunt eu şi nu reuşesc să mă recunosc, să mă iubesc.. Ce să fac cu nişte cuvinte pe care le repet şi le plâng la nesfârşit? Gara mea e pustie, sufletul meu e pustiu, visurile mele nu mai sunt, eu nu mai sunt.. Nici toamnă n-o să mai fie. Și-n haosul acesta mă caut. Am încercat să fiu normală, pentru mama, pentru mine, dar nu am reuşit şi asta a durut mai tare. Şi mai tare.. Din nou. N-o să scriu, n-o să fiu.                                                                                                  

    Anunțuri

    Lasă un răspuns

    Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

    Logo WordPress.com

    Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

    Poză Twitter

    Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

    Fotografie Facebook

    Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

    Fotografie Google+

    Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

    Conectare la %s