O iarnă de singurătate 

Pe sunetul domol al propriilor bătăi de inimă însingurată privesc în oglindă ca să-mi văd ochii lipsiţi de tine. E o linişte infernală, demnă de iadul ce-mi sugrumă inima. Durerea fiecărei zile devine usturătoare, amintindu-mi de sufletul mort şi de proastele decizii pe care le-am luat. 

Am rămas fără lacrimi. Din nou.. Lipsa de mine provoacă dureri crunte şi nebănuite, înghesuite într-un trup slăbit şi gol. Pentru prima dată durerea psihică a devenit fizică, cu reale consecinţe şi suferinţe trupeşti. Totuşi, vreau o pastilă nouă, magică, una care să-mi readucă sufletul la viaţă şi să dea timpul înapoi cu patru, cinci luni. Să nu te fi întâlnit.. 

Resimt o oboseală dureroasă, încărcată de vise ciudate şi realizez că mi-e dor de insomnii. Orice pare mai bun decât coşmarurile violente care mă bântuie de anul trecut. Ce paradox bolnav! 

Doliul etern răvăşeşte iadul complet, dar nu-mi mai pasă. Am pierdut şi acesta e premiul meu. E realitatea lumii bolnave care ne îngroapă încă de când ne-am născut, e ea, duritatea infinită care dă cu visurile noastre de pământ. După, cu noi.. 


Anunțuri

2 gânduri despre „O iarnă de singurătate 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s