Amalgam de roz

Mă aşez la umbra singurătăţii mele şi plâng. Poate azi e despre mine şi atât, c-am obosit să fiu doar cine vor ei să fiu. Departe mi-e toamna şi mă doare un suflet mort. Cam asta se poate spune despre mine. Aah!

Departe mi-s stelele şi iadul de Rai! Şi ştiu. Pur şi simplu ştiu că o să fie iarnă până la toamnă, care ţine atât de puţin şi nu e deloc corect. Frigul mi-a intrat deja în oase şi-mi suflă fiori de gheaţă peste inimă. Şi cumva, în toată boala aceasta care zace în mine, ştiu că va fi mai rău, că iadul nu va ieşi din doliu, ci se va afunda din ce în ce mai mult. Parcă-mi privesc viitoarea distrugere în ochi şi mă abţin să nu clipesc. Să nu pierd..  Ah, dar am pierdut de prea mult timp şi-mi vând singură cuvinte mincinoase, menite să îndulcească sufletul. 

Ah, dar sufletul meu a murit. 

Sunt învinsă de timp şi ar trebui să tac, să mă ghemuiesc într-un colţ oarecare şi doar să tac. Fiecare cuvânt sapă şanţuri în univers sau în ce a mai rămas din el, făcându-l din ce în ce mai întunecat. Şi-mi amintesc involuntar de zielele când el, universul, era bogat în stele şi strălucea. Şi când el, adică tu, m-a îngropat într-o indiferenţă care mi-a zguduit universul. După, ai plecat.. 

Lumina s-a stins din nou şi universul e mai gol decât oricând. 

Mă gândeam la toată boala asta care zace în mine şi la regulile lumii murdare în care am fost obligată să cresc. Nedreptate peste grămezi de nedreptate şi mă ghemuiesc la colţuri, căci e mai mult decât mine. Mi-e dor de România mea, dulce şi suavă, a mea şi doar a mea. Când o iubeam şi nu mă durea.. Când oamenii erau români şi asta era aşa de bine! 

Tineri și nefericiţi ne tărâm prin timp. Tânără şi nefericită ma târăsc prin iad şi nici măcar mama nu mă vede. Aveam eu nişte stele, mamă.. Tu mi le-ai dat cândva şi mi le-ai luat într-o nu ştiu care zi din februarie. 

Anunțuri

4 gânduri despre „Amalgam de roz

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s