Ruine

În goana mea nebună după vise şi fluturi am lăsat realitatea în urmă ș-am pierdut. Şi-mi era sufletul în genunchi şi eu scriam poeme cu un singur cuvânt. Şi eu, şi mai singură.. 

M-am căutat în fiecare om care-a trecut de două ori pragul uşii şi-n fiecare lacrimă scrisă pentru ei. M-am căutat în toate melodiile de atunci, dar nu m-am găsit. Şi-mi repet la nesfârşit înfrângerea, dar n-am lacrimi s-o plâng, n-am cuvinte s-o scriu, nu mai am cum să înving. 

Am greşit prosteşte, iar acum sunt la capătul puterilor. Departe sunt de a putea fi salvată sau de a mă putea vindeca singură. În fond, sunt mai puţin decât o umbră pe perete. Vina-mi aparţine şi mă condamn la o nefericire şi mai mare, căci am crezut prosteşte că legăturile sunt indestructible, că ei nu vor pleca, că el nu mă va uita şi nu va pleca atât de liniştit, că sunt ceva pentru ei. O floare, un fluture, un om, un copil c-un zâmbet sincer. 

Plecarea e scrisă în legile omeneşti? Ca şi uitarea, ar trebui pedepsite grav, condamnate la aceaşi nefericire şi pustietate la care au condamnat. Altfel, nu-i corect. Uite, eu nu mai merg dreaptă pe stradă şi târăsc după mine un suflet mort. Mă târăsc în iadul construit de mine, cu panglici negre la colţuri şi mă chinuiesc să-mi înghet inima. Să nu mai simt.. 

Şi-a rămas din mine doar negru şi tristeţe infinită, doar fata aceea proastă care-a riscat totul intr-un alt octombrie pe care avea să-l plângă mai târziu. Istoria se repetă, iar eu înnebunesc şi mai tare la gândul acesta. Universul mi-e gol şi întunecat, lipsit de orice urmă de stele, doar o pânză neagră ce se destramă odată cu trecerea timpului. Da, se destramă tocmai când trebuie să se unească într-o mare de stele şi de lumină. Se destramă şi se rupe precum firul vieţii mele.

Ai plecat şi m-ai lăsat ruină, nu om. 

Pustiită şi cu inima strangulată-ntr-un dor nebun, m-am aşezat în umbra paşilor tăi ş-am încălcat fiecare promisiune făcută mie şi, implicit, mamei mele. Boala s-a instalat în mine cu fiecare pas pe care l-ai făcut cu scopul de a te rupe de mine, boala ai adus-o tu, iar eu am rămas aceaşi fată proastă care scrie de-o despărţire pe-un blog care nici măcar nu e de hârtie. 


Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s