Repierderi

Trebuia să plâng azi. 

Pierderea definitivă a Universului meu m-a adus în stadiul în care plâng zi şi noapte, în care abia pot deosebi realul de imaginar, în punctul suprem al suferinţei mele, unde fiecare proces simplu de respiraţie mă doare. 

Dorul m-a transformat în hârtie, iar eu nu-i sunt datoare cu nimic. Nimeni nu vrea oameni de hârtie, nimeni nu citeşte, nimeni nu ştie, nimeni nu caută, nu întreabă. Aşteptare plus dor egal un suflet mort şi-un doliu înfinit. 

Am greşit c-am crezut că va fi bine şi că m-am agăţat de-o speranţă care m-a jefuit de prea multe bătăi de inimă. Mi-au furat toate din ani şi m-au transformat în cenuşă, un morman de gri, neînsufleţit şi gol, un morman pierdut, aşteptând vântul care nu mai vine. 

Am greşit de prea multe ori şi am pierdut totul într-o viaţă pe care abia am început-o. Din greşeli nu se învaţă, căci durerea nu-ţi spune decât să plângi şi să taci, ascuns de tine şi de ziua de mâine, în care vei pune din nou sufletul în faţă, chiar dacă e mort. 

Sunt dezamăgiri care nu se uită şi greşeli care nu se plătesc în veci. Sunt momente în care binele e răsplătit cu rău, iar răul cu binele pe care-l aşteptăm eu prin decembrie. 





Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s