Fluturi diformi

Mi se citeşte pierzania în ochi, dar nu vede nimeni. Tac, oricum nu-i pasă nimănui. Atât de singură am rămas, că nici cu mine însămi nu am curaj să vorbesc. 

Plouă amar, cu urlet şi parcă-mi văd anii-n stropii pe care nu îndrăznesc să-i privesc. Nu-i ascult, dar ştiu că-s la fel ca ieri, plouă a neputinţă, a suflete grele. Plouă degeaba.. 

Singurătatea mi s-a lipit de suflet şi ştiu că o să ne înghesuim în acelaşi sicriu, pe aceaşi cruce pe care vor fi scrişi niște ani netrăiți. Dar tu ştii? 

De ce mai plouă? 

Întrebare după întrebare şi nici măcar un răspuns. Am obosit. Cum să cred ca va fi bine când aş putea să număr pe degetele de la o singură mână de câte ori a fost până acum? 

Cinci litere mă definesc, un singur cuvânt amar şi un infinit de emoţii, regrete şi sentimente. Toate, negative, grele, apăsătoare, saci de neputinţă murdară şi singurătate bolnavă. Vezi, fără fluturi, fără flori.. 

Am greşit şi nu mă tem să recunosc. Dar mă izbesc mereu de acest „dar” şi nu-mi pot reţine tremurul. Mă înec într-un „de ce? ” inutil, pe care nu am curaj să-l rostesc. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s