7.09

Un pronume personal mă doare, toate zilele sunt la condițional optativ şi azi e ieri. E mai rău decât în coşmarul meu.. Ah, e un paradox infinit între coşmarurile violente şi visele dulci, e-o realitate dură care mi-a lovit de prea multe ori inima. 

Îmi târăsc aerul bolnav şi atât de murdar în plămânii mei şi mai murdari şi bolnavi, executând banalul proces de respiraţie, singurul care-mi asigură inutila existenţă. 

Dar azi, adică ieri, pereţii s-au colorat într-un negru depresiv, mai violent şi mai mortuar decât non-culoarea ce domina-n iad. Ieri a murit şi camera cu pereţi roz. 

Lacrimă după lacrimă, am abandonat speranţa unui mâine-n care va fi bine. De azi, toate zilele vor fi ieri. De fapt, de ieri.. 

Prea multe cuvinte îmi bântuie printre atrii şi ventricule, dar am amorţit. Am găsit soarele şi l-am pus peste un nor Cirus, de jos am ridicat privirea către cerul comun şi-am numărat de cinci ori stelele din carul mare. E vară caldă şi mai e puţin până la toamnă, dar nu contează. Nu mai contează. 

S-a terminat totul. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s