Ultima zi de toamnă, prima noapte de iad

Adoraţia supremă s-a metamorfozat în suferinţă atroce doar pentru un suflet dintre cele două care-şi legaseră inimile spre infinitul dulce. Indestructibil era numele tău, alcătuit din două vocale şi trei consoane, suprapus cu al meu, acum trist şi gol, alcătuit din aceleaşi două vocale. 

Amarul l-am băut la zece seara, subjugată de noaptea verde care zâmbea ironic în întuneric. Nespusă amorţeală molesta falangele ce duceau amarul la buzele muşcate, uscate, lipsite de toată acea artă. Irelevant este să-mi înnod coastele şi claviculele ȋn ţesătura negră de bumbac, din nou şi din nou, aşteptând.. 

Ah, dureri am resimţit ieri şi ieri şi voi îndura şi ieri. Zadarnice sunt gemetele sadice ale timpului.. 

Amintirea bolnavă se depune pe stern, ca un fluture al morţii, verde şi c-o voce caldă, mincinoasă şi putredă, dar ah, atât de dulce. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s