Amalgam de ieri

Insomnia joacă ping-pong cu fostele mele bătăi de inimă dansândă, lăsând uzualul coşmar fără victimă. E una dintre acele triste nopţi-n care îmi proiectez visul, mi-l imaginez şi-l conturez contrar realităţii, doar pentru a mă trezi dimineaţa fără zeci de perechi de lacrimi şi.. fără tine. Iar.. 

Din buze uscate plânge ţipătul și amarul îşi sprijină capul în palme, căci au refuzat ultimul sărut care ştiu că era atât de dulce. Regretul clipei se sprijină la colţ de iad, un steag negru, minus tablou sau sicriu, doar o ţesătură neagră ce urlă a pierdere, a moarte.. 

Noaptea se pierde, dar nu-n favoarea somnului, cuminte şi tăcută se aşterne în rândul pierderilor, prea calmă se jupoaie de stele comune; noaptea e doar noapte, ore triste si pustii pentru cei ce sunt bântuiţi de fantomele trecutului, de spiritele pierdute ale sufletelor moarte de prea multă singurătate şi neputinţă, mizerie scăldată-n fluvii de neşansă şi falsă fericire. Ah, şi durerea.. 

Marea mea de lacrimi, fixată lângă marea ta albastră şi rece precum ţi-e inima,  e despărţită de-un egal tăiat, neîndoielnic în antiteză, versus fericirea care-ţi răsare pe cerul populat, dar în al carui univers n-am fost personaj principal, nici spectator. 

Ce-am fost? 

Din mine n-a rămas nimic. 


Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s