A treisprezecea durere

La unsprezece metri distanţă de tine-mi şterg lacrimi de sânge, cu mâini tremurânde şi obosite, dar tu nu ştii.. Greşeala ta, schimbată de timp şi oameni şi trăiri necunoscute ţie, căci nu asculţi, poartă durerea nevăzută și neînţeleasă, iar cuvintele tale sunt precum Universul la a cărui distrugere ai contribuit. Moarte. 

Erai eroul meu şi-mi dansam zâmbete pe muzica creata de clipirea ta. Ochii-ți erau blânzi şi vocea caldă, paradoxal cu cel de acum, omul care nu m-a mai întrebat de ani întregi dacă sunt bine, dacă mă doare ceva, dacă.. Mă dor toate, iar eroii s-au stins precum puţinele mele stele. 

Adevărul e ultimul cuvant din toate care încep cu aceaşi literă; cuvinte pe care nu le abandonăm nici vântului. De ce dor cuvintele care încep cu a şi m și t şi c şi de ce nu pot uni aceste litere într-un cuvânt care să nu fie ucis de fiecare apus? Ce cuvânt începe cu a şi răsare în fiecare dimineaţă? 

Cu cuvânt se termină cu fericire?.. 




La Steaua

Ieri o să plâng și nu o să ştie nimeni. Durerea e nevăzută, Universul s-a dispersat în umbra singurătăţii mele, mi-e frig, dar nu plouă. N-o mai iubesc, n-o mai aştept, n-o chem, căci nu vine. Dar Ea n-a fost nicicând a mea. Nu ți-e dor de cineva care nu ţi-a aparţinut, nu, mamă? 

Libertatea şi-a stins ultima rază de lumină ce-mi mângâia şi încălzea Iadul. Jumătate de jumătate de dulce, contrar întregului amar la care mă subjugi, mamă. 

Minciuna pictată cu prea mult roz a dansat cu două suflete. Dar pentru unul rozul s-a metamorfozat în albastru rece, iar celălalt a descoperit o altă nuanţă de negru. Adevărul miroase a vopsea proaspătă, iar cuvintele au murit pe buze. 

A murit şi iubirea. 

Eu.. 

Trecutul m-a pus ȋn genunchi, iar viitorul ȋmi sperie lacrimile. Obrazul îmi pulsează durerea nopţii-n care.. Ţipătul îl amintesc şi azi, dar prezentul e nul, un gol la doi metri sub pământ, despărțit de orice aromă de vanilie. 





A unsprezecea durere

Vocale goale se îndoaie peste buze, visând aiurite că se vor aduna cu nişte consoane banale şi vor crea împreună cuvinte care zboară în propoziții şi fraze, dar zâmbetul a tăiat fiecare aripă. Uitarea a şters cu sufletele noastre pe jos şi-mi plânge râsul în piept. Haotic.. 

Nefericirea dansează pe masă, iar inima mea plânge sub. Notele răsună a dor, singurătate, mizerie, a dragoste pierdută şi neavută, minciuni dulci pe başi, a inimi frânte care joacă roluri. Irealul îşi seacă i-ul în indiferenţă, devenind pentru un interval nedeterminat o realitate imaginată, un vis împlinit.. 

Universul s-a stins pentru a nu ştiu câta oară, iar această realitate mă găseşte blazată. Indestructibil e cuvântul pe care-l destram precum anii mei.. Aşa, şi? 

Libertatea şi-a închis ultima uşa, iar eu sunt de cealaltă parte ş-am auzit cheia întorcându-se de două ori.