A unsprezecea durere

Vocale goale se îndoaie peste buze, visând aiurite că se vor aduna cu nişte consoane banale şi vor crea împreună cuvinte care zboară în propoziții şi fraze, dar zâmbetul a tăiat fiecare aripă. Uitarea a şters cu sufletele noastre pe jos şi-mi plânge râsul în piept. Haotic.. 

Nefericirea dansează pe masă, iar inima mea plânge sub. Notele răsună a dor, singurătate, mizerie, a dragoste pierdută şi neavută, minciuni dulci pe başi, a inimi frânte care joacă roluri. Irealul îşi seacă i-ul în indiferenţă, devenind pentru un interval nedeterminat o realitate imaginată, un vis împlinit.. 

Universul s-a stins pentru a nu ştiu câta oară, iar această realitate mă găseşte blazată. Indestructibil e cuvântul pe care-l destram precum anii mei.. Aşa, şi? 

Libertatea şi-a închis ultima uşa, iar eu sunt de cealaltă parte ş-am auzit cheia întorcându-se de două ori.