Neputința

Mi s-au terminat lacrimile, iar acest fapt era atât de previzibil. S-a tras linie sub mine, mamă, sub noi, iar tu nici măcar nu ştii de ce. Să-mi las problemele la uşă şi să am un singur gând, o singură bătaie de inimă : ” Carpe diem”, a fost un eşec total. E viaţa în faţa căreia nu poţi trage cortina.

Le-am trecut pragul, bariera suferinţei eterne şi supreme, iar problemele și-au găsit loc lângă mine, la masă, împărţim inegal perna şi insomnia. Inegal e cuvântul care descrie cel mai bine. Inegalul e durerea mea care pare să nu se mai sfârşească vreodată, ci să se accentueze, să adâncească cratere ȋn inima mea.

Pământul mănâncă oameni.

Şi inimi.

Se închide cercul vicios, se distanțează vizibil liniile paralele , dar ochii lor nu văd, mintea nu vrea să înţeleagă, iar inimile lor să asculte cântul pierderii.

Se termină şi lacrimile, şi fumul şi mă ustură ochii, mă doare sufletul. Grãmezi întregi de promisiuni îmi apasă trupul unei presiunii imense, trup supus chinului singuratatii, ştiut de atât de puţini. Doar aceia care au suferit prea mult. Mă consideram vindecată, dar iluzia a dansat cu mine, în glumă, fără muzică, fără a ști că eu nu ştiu să dansez. Mă eliberasem de povara scrisului care îmi striveşte umerii de trei ani.

Încă o zi care-mi fură toată energia şi speranţa. Încă o zi în care îmi ascund sufletul şi amprenta suferinţei sub straturi de machiaj. Cum ascunzi insomnia din ochii care nu mai pot plânge?

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s