Respiră-mă

Respiră-mă

Împărţeam acelaşi aer, dar numai al meu era plin de fluturi şi de fiori, un întreg amalgam de sentimente. Îl voiam în pieptul lui, îmi imaginam cât de bine şi frumos s-ar topi în plămânii săi. Ca un fulg de nea.. unul pe care l-aş fi sărutat înainte. Şi gândul că, poate-poate s-ar rătăci până la inimă.. Atunci, inimile noastre ar fi bătut în acelaşi ritm, pe aceiaşi fluturi.

Nu-i auzeam respiraţia, era prea departe, dar o puteam simţi. Nu eram eu fluture, dar îmi doream să zbor până la el, să mă amestec printre oxigen şi să fiu inspirată.

Mă trezeam din visare, speriată că mi se vor frânge aripile false. Apoi, mă imaginam din nou. Fragilă frumuseţe pictată, îmi doream să fiu respirată, nu trasă-n piept. Mă întrebam dacă-mi poate auzi inima strigându-i numele.

Aş fi alergat într-acolo, rupând infinităţile infinite ce m-au impiedicat de atâtea ori, construite parcă împotriva mea.

Mi-era dor de ceva ce nu trăisem niciodată.

Reclame
Ochii.. i-am pierdut

Ochii.. i-am pierdut

E de poveste ce amalgam de sentimente şi emoţii puternice-mi trezise în suflet acea pereche de ochi. Era toamnă târzie şi eu eram plină de fluturi; fluturi speciali, unici, pe care nu i-am mai simţit pentru nimeni, niciodată. Nici fluturii iubirii pentru care aveam să mă destram atât de mult mai târziu, nu au fost atât de frumoşi. N-aş putea descrie în cuvinte..

Ştiu însă că nu-i voi mai vedea vreodată. În nicio mulţime nu vor mai fi acolo.. să-mi dea atâtea şi să nu-mi ia nimic! Îmi rămân imprimaţi pe retină, pentru o infinitate infinită, cu tot ceea ce mi-au dăruit în momente de privit îndelung. Conexiune, căldură, suflet, fluturi, sentimentul liniştii, al timpului oprit în loc.. al regăsirii.

De-mi închid acum ochii, îl văd zâmbind, cu sufletul şi cu privirea. Şi-i simt şi atingerea mâinii. Şi sunt destul de sigură că inima mi-a sărit câteva bătăi. Nu pot să nu mă întreb cum de-am putut să las timpul să şteargă din amintirea lui, cum de l-am lăsat nescris, dar, mai presus de toate, cum de-am putut să spun „Da” altor ochi, aşa goi..

Pentru ochii aceştia, ochii mei nu vor plânge niciodată; nici a teamă, nici a regret, nici a pierdere, nici a vid. Voi zâmbi mereu cu sufletul şi-mi voi închide ochii. Voi zâmbi a fericire. 

La cât de miraculoşi au fost fluturii, îi simt şi acum, după un car de vreme, la fel de vii şi de puternici. Mă gândesc câteodată la un alt moment de regăsire, dar poate e în zadar. Căci genul acesta de fluturi şi ochi îi vezi poate doar o dată în viaţă. Ei rămân poveste şi eu rămân zâmbet. 

Cuvinte pentru suflet

Mi-e teamă. Mereu îmi e teamă. De ce îmi este aşa teamă? Că mi-am demonstrat şi eu de câteva ori că pot, că nu sunt chiar atât de slabă pe cât mă credeam; mi-am demonstrat, nu? Nu ştiu ce ştiţi voi despre mine şi nu ştiu nici cum aş putea să vă spun. La rubrica unde trebuia să mă descriu, m-am codit, m-am temut şi m-am ascuns după cuvinte. Dar nu despre asta vreau să vorbesc acum.

Voiam să încep altfel articolul ăsta, să mai zic ceva de fluturi, să spun, mai explicit, cine mi i-a dat. S-a oprit şi ploaia. Şi.. vine iarna. Şi cred că frigul mi-a pătruns în oase. Şi mă mănâncă degetele să cer o îmbrăţişare, dătătoare de alţi fluturi. Şi..

Vreau să scriu. Simt nevoia să scriu ceva. Mă dor palmele. Am un gust amar pe buze. Îmi începusem articolul ăsta cu alte gânduri şi altă muzică şi nu mai vreau să dau replay. Mă înţeapă ceva în suflet. Şi nu ştiu dacă sunt cuvinte, fluturi, amintiri sau visuri. Nu ştiu ce mă tot apasă acolo. De bătut, nu bate nimeni la uşă şi deja mi s-au tocit genunchii aşteptând cu urechile lipite de materialul rece şi tare. 

Suflete, promit să-ţi dau alte cuvinte. Hai să le dăm inimii pe astea, vrei? 

Fluturi

Fluturi

Uneori e nevoie de atât de puţin pentru a simţi atât de mult! Uneori tot ce ai nevoie stă în faţa ta, neştiind ce gânduri îţi umblă ţie prin suflet. Uneori pierzi câştigând. Iar uneori nu poate fi decât deseori sau rareori. Şi tu nu ai cum să ştii cum ai vrea să fie acel uneori. Pentru că puţin poate fi mult, iar mult poate fi prea puţin.. sau viceversa.

Îmi bântui prin gânduri, nu mă laşi să respir.

Uneori pierdem fără să ştim ce şansă am risipit. Uneori pierdem înainte de a apuca să ne scrijelim amintirea undeva, pe un colţ de zâmbet, să n-o uităm, să fie în continuare a noastră. Uneori ne pierdem.

Uneori mai rămân în suflet doar aripi de fluturi. Sunt frânte, dar tot sunt tot acolo. Tot le simţi. Şi trebuie să aduni putere, să iei o mătură şi să le dai afară. Să faci curat, să faci loc de alţi fluturi, chiar dacă aceştia şi-au încetat zborul spre cerul tău. Sau spre voi, Flori. 

Dar şi puţinul e mult.