Scrisori imaginare

Am împlinit de curând un an cu blogul, iar împlinirea aceasta este prea mare şi prea frumoasă pentru a o putea descrie în câteva cuvinte de lemn. Nu mi-am imaginat nici măcar o secundă că blogul şi scrisul vor deveni atât de importante şi de frumoase, că mă vor defini de acum înainte, că-mi vor deveni casă şi suflet. Poate e parte din puţinele mele realizări, o bucată mare de fericire, timp, viaţă, amintiri, visuri şi multe, multe altele, îngheţate în cuvinte. 

Mi-am citit blogul. 

Şi, să fiu sinceră, nu mi-a plăcut. Am încercat, din perspectiva unui cititor obiectiv, să privesc în spatele zidurilor ridicate de „scriitoare”. Ce-am văzut, m-a mişcat. Şi nu pot spune în ce mod, poate puţin pozitiv şi puţin (mai mult) negativ. Ce-am lăsat în urmă, crezând c-am trecut peste, mi-a provocat un gust amar. Nu mi-a plăcut deloc cum m-am găsit. M-am regăsit, dar nu în toate.

Dar eu nu citesc, eu scriu.