Pasiunea pentru două roţi

Printre rânduri, gânduri şi cuvinte.. Aşa mai descopăr un om. Cu permisiunea lui şi cu forţa sufletului meu, am ridicat încetişor casca motociclistului pentru a cunoaşte,  puţin câte puţin, omul din  spatele ei sau mai bine zis, copilul. Un copil mare..

Privindu-l din exterior, mă aşteptam să întâlnesc tone de aroganţă, de încredere exagerată, de lipsă de comunicare cu oamenii simpli. M-am lăsat condusă de aparenţe, aproape judecându-l după propriile prejudecăţi. Am descoperit însă o frumoasă simplitate şi amabilitate, principii şi valori bine bazate, zâmbete în cuvinte, sinceritate.. A renunţat la casca ce i-a îngreunat paşii spre înţelegere. Şi aşa am văzut părţi din el, din om, din copil.. Aşa am înţeles. Aşa m-am oprit din mersul meu cu paşi greoi, m-am oprit şi am ascultat. Cu prejudecăţile lăsate afară, lângă uşă..

Ştiţi câţi sceptici sunt printre noi? Şi temători? Ştiţi câţi îi condamnă, îi judecă pe cei care au pasiunea aceasta? Ştiţi câţi se bat cu pumnul în piept că motocicliştii nu mor acasă, că nu mor când le-a sunat ceasul? Da, poate au dreptate, dar ce ştiu ei? Unde mai e adrenalina, curajul, forţa sufletului, a vântului, a cerului? E fericirea lor. E ceea ce şi-au construit în timp. E un vis împlinit. Visul lor. Şi nimic nu-i poate opri. Ce poate fi mai frumos?!

Aş putea spune azi, cu mâna pe inimă, că fiecare dintre noi are câte ceva de învăţat de la fiecare motociclist. Ei trăiesc cu adevărat clipa, ei au uitat de teamă, de regrete, ei luptă cu adevărat. Şi indiferent de cum se va încheia povestea aceasta, ei vor avea un infinit zâmbet pe buze, în suflet şi în inimă. Merită apreciaţi, nu criticaţi. Merită ascultaţi cu sufletul. Şi ei vorbesc aşa frumos cu vocea sufletului!

Îi mulţumesc azi, cu această ocazie. Îi mulţumesc pentru tot, pentru visuri, pentru saluturi, pentru zâmbete, pentru cuvinte, pentru fiecare răspuns la fiecare întrebare adresată. L-am întrebat despre visuri, despre temeri, despre trăiri.. Mi-a răspuns frumos, cu vocea pasiunii.

Am înţeles că fiecare om are o carte. O carte goală. Asta i se dă din primele clipe când deschide ochii. O carte şi nişte culori. Încă de pe atunci începe să scrie în ea, să coloreze, că viseze cu paginile. Şi aşa va fi viaţa lui, a noastră, a mea, cu acea carte ascunsă după poarta sufletului. Cartea lui e plină de trăiri şi aventuri şoptite, de adrenalină, de curaj; cartea lui merită citită, apoi recitită şi păstrată pe cerul sufletului. A scris cu cele mai simple culori. A scris cum a ştiut. Ghidat de forţa sufletului..

Iniţial, am vrut să-i iau un interviu. Am reuşit cumva să leg cuvintele, dar întrebările erau stângace, prea grăbite. Nu le pusesem eu bine şi nu arătam în totalitate ce a făcut pasiunea asta cu sufletul lui.

L-am întrebat, într-o târzie noapte de vară, cum ar defini viaţa. M-a surprins cu o mărturisire frumoasă, ca de obicei. Viaţa e scurtă. Foarte scurtă. Aşa că trăieşte clipa. Ştii? Eu încetinesc timpul când sunt pe motor. La propriu. Deşi motorul se mişcă atât de rapid că simţi că ţi-ai luat zborul, timpul îşi pleacă capul resemnat. Nu el câştigă. Nu de data asta. Timpul pierde. Îşi pierde clipa. I-am pus atâtea întrebări! Şi mi-a răspuns cu răbdare la toate. Simplu şi sincer.

Pasiunea pentru două roţi îi striga numele de pe vremea copilăriei. „Prima mea motocicleta era de 125cc şi eu aveam 15 ani. ” Mie-mi sună a o frumoasă introducere. Parcă aşa ar trebui să ia naştere o carte, cartea lui, povestea plină de mărturisiri. Şi străbunicul, bunicul şi tatăl său au fost chemaţi de aceaşi pasiune. Vis de familie..

Mi-a spus şi despre unul dintre cele patru accidente ale sale. Unul mai grav, ce-i încerca curajul, ambiţia şi forţa pentru pasiunea ce-i purta numele. Nu m-a surprins să aflu că s-a ridicat rapid să-şi ridice motorul, că simţea din nou forţa vântului..

Motocicliştii sunt sinceri, oameni simpli şi frumoşi,prietenoşi, calzi, calmi, încrezători, curajoşi, cu zâmbete de învingători în priviri, cu sute de poveşti în suflet..Oameni fericiţi, marcaţi pentru totdeauna de pasiunea pentru două roţi.

Pleacă-ţi sufletul în faţa poveştilor lor şi vei rămâne uimit, vei apuca şi tu creioane să mai scrii la a ta. Opreşte-te din a-i judeca. Le vei da mai mult curaj. Nu te bucura, nu crede că tu eşti în siguranţă. Nimeni nu este. Învaţă asta şi vei fi fericit.